Миф о конце света в 2012 году: ученые объяснили, что майя предсказывали лишь начало нового цикла

Introducere Puține civilizații din istorie au fost asociate atât de puternic cu misterul timpului precum mayașii. Cunoștințele lor despre astronomie, matematică și calendare au impresionat cercetătorii moderni, iar sistemul lor de măsurare a timpului a devenit, mai ales în epoca modernă, sursa unor numeroase teorii despre viitorul omenirii. Una dintre cele mai cunoscute afirmații este aceea că mayașii ar fi prezis sfârșitul lumii la 21 decembrie 2012. În realitate, această idee nu provine dintr-o profeție mayașă despre apocalipsă, ci dintr-o interpretare modernă și, în multe privințe, eronată a Calendarului lung. Data de 21 decembrie 2012 reprezenta în primul rând încheierea unui mare ciclu calendaristic, nu distrugerea lumii. Pentru a înțelege cum s-a ajuns la această confuzie trebuie să ne întoarcem cu mai bine de cinci milenii în urmă, la începutul ciclului actual al Calendarului lung, dată calculată de cercetători ca fiind 11 august 3114 î.Hr. în calendarul gregorian. Nașterea unui sistem complex de măsurare a timpului Civilizația mayașă s-a dezvoltat în regiuni care astăzi aparțin în principal Mexicului, Guatemalei, Belize, Hondurasului și Salvadorului. Societățile mayașe au acordat o importanță extraordinară observării timpului, a mișcării Soarelui, a Lunii și a planetelor. Calendarul mayaș nu era un singur sistem. Mayașii foloseau mai multe cicluri care se intersectau. Printre cele mai importante se aflau Tzolk’in, un calendar ritual de 260 de zile, Haab’, un calendar solar de aproximativ 365 de zile, și Calendarul lung, destinat în special înregistrării unor perioade istorice și mitologice foarte îndepărtate. Calendarul lung avea o caracteristică esențială: spre deosebire de calendarele ciclice, putea număra zilele într-o succesiune continuă. Din acest motiv, el putea fi utilizat pentru a fixa evenimente aflate la distanțe enorme în timp. Sistemul era construit pe unități precum kin, uinal, tun, k’atun și baktun. În principiu, era un sistem bazat pe 20, cu o importantă excepție: uinalul avea 20 de zile, iar tunul avea 18 uinaluri, adică 360 de zile. Una dintre cele mai importante perioade era baktunul, care cuprindea 144.000 de zile. Treisprezece baktunuri însumau aproximativ 5.125 de ani. 11 august 3114 î.Hr. – începutul ciclului actual Data considerată de cercetători drept începutul actualului ciclu al Calendarului lung este 13.0.0.0.0 4 Ajaw 8 Kumk’u. Conform corelației Goodman-Martínez-Thompson, utilizată pe scară largă de specialiști, această dată corespunde zilei de 11 august 3114 î.Hr. în calendarul gregorian proleptic. Este important de precizat că formularea „începutul calendarului” poate fi înșelătoare. Nu înseamnă că mayașii au inventat întregul sistem exact în anul 3114 î.Hr. și nici că există dovezi că o civilizație mayașă propriu-zisă exista atunci în forma cunoscută din perioada clasică. Data reprezintă, în cosmologia mayașă, începutul unei ere de creație. Unele monumente mayașe fac referire la această dată ca la începutul erei actuale a lumii. Stela C de la Quiriguá, în Guatemala, este una dintre sursele importante asociate cu această cronologie. Așadar, pentru mayași, timpul avea o dimensiune profund cosmologică. Evenimentele prezentului puteau fi raportate la evenimente mitologice aflate într-un trecut extrem de îndepărtat. Aici începe una dintre problemele care au alimentat ulterior mitul apocalipsei. Ciclul care s-a încheiat în 2012 avea 13 baktunuri, adică aproximativ 5.125 de ani. Data de început era reprezentată prin 13.0.0.0.0, iar după trecerea ciclului s-a ajuns din nou la 13.0.0.0.0, pe 21 decembrie 2012. Pentru omul modern, obișnuit cu ideea că un calendar „se termină”, această formulare poate părea dramatică. Dar, în cadrul sistemului mayaș, încheierea unui ciclu nu însemna automat sfârșitul timpului. Este asemănător, într-un sens simplificat, cu trecerea de la 31 decembrie la 1 ianuarie. Faptul că un an se termină nu înseamnă că timpul încetează să existe. Institutul Smithsonian subliniază explicit că 21 decembrie 2012 a marcat încheierea unui ciclu important al Calendarului lung, nu sfârșitul lumii. Ideea „mayașii au prezis sfârșitul lumii” nu își are originea în documentele mayașe care descriu 2012 ca pe o apocalipsă. Ea s-a format mult mai târziu, în lumea modernă. Un rol important l-au avut interpretările occidentale ale civilizației mayașe din secolele XIX și XX. Cercetătorii au început să descifreze sistemul hieroglific și să înțeleagă modul în care mayașii înregistrau datele. Pe măsură ce Calendarul lung a devenit mai bine cunoscut, cercetătorii au putut calcula că un mare ciclu de 13 baktunuri se va încheia în decembrie 2012. Problema a apărut atunci când această informație academică a fost preluată de autori interesați de ezoterism, paranormal, astrologie și teorii despre catastrofe. În loc să fie interpretată ca încheierea unui ciclu, data a început să fie prezentată drept o „dată-limită”. Unele teorii au asociat-o cu schimbări planetare, explozii solare, inversarea polilor magnetici, coliziuni cosmice sau chiar cu o presupusă planetă numită Nibiru. Aceste scenarii nu proveneau din textele mayașe. Smithsonian arată că numeroasele scenarii apocaliptice asociate cu 2012 au fost promovate în principal de persoane care nu erau specialiști în cultura mayașă și nu reflectau perspectiva comunităților mayașe. Monumentul 6 de la Tortuguero și „dovada” care a alimentat mitul Unul dintre cele mai interesante elemente ale acestei povești este Monumentul 6 de la Tortuguero, în actualul stat mexican Tabasco. Monumentul conține una dintre puținele inscripții mayașe cunoscute care fac referire la data asociată încheierii ciclului de 13 baktunuri. Inscripția este deteriorată și interpretarea ei este dificilă, dar nu spune că lumea urma să fie distrusă. Data apare în contextul unui eveniment ceremonial și cosmologic. Tocmai ambiguitatea și caracterul fragmentar al textului au oferit însă spațiu pentru interpretări exagerate. În loc să fie analizată în contextul culturii mayașe, inscripția a fost transformată în cultura populară într-o presupusă „profetizare” a catastrofei. Smithsonian notează că nu există dovezi în această inscripție sau în alte surse mayașe că încheierea ciclului ar fi fost considerată o apocalipsă. Pe măsură ce se apropia anul 2012, tema a devenit un fenomen global. Cărți, documentare, site-uri de internet și emisiuni de televiziune au început să prezinte data de 21 decembrie ca pe o posibilă zi a sfârșitului lumii. În unele versiuni, Pământul urma să fie lovit de un corp ceresc. În altele, Soarele urma să producă o erupție catastrofală, iar în altele omenirea urma să treacă printr-o transformare spirituală. O parte dintre aceste teorii au încercat să combine calendarul mayaș cu astronomia modernă. S-a vorbit despre o presupusă „aliniere galactică” extraordinară care ar fi avut loc în acea zi. Există într-adevăr o legătură între solstițiul de iarnă și poziția aparentă a Soarelui în raport cu planul Căii Lactee. Însă fenomenul nu reprezenta o aliniere cosmică unică și distructivă. Smithsonian explică faptul că trecerea Soarelui prin planul Căii Lactee este un fenomen care trebuie înțeles în termeni astronomici, nu ca o profeție apocaliptică mayașă. Un alt scenariu popular vorbea despre planeta Nibiru, care ar fi urmat să se apropie de Pământ și să provoace o catastrofă. Nu exista însă nicio bază astronomică pentru un astfel de eveniment. Dacă un obiect suficient de mare s-ar fi aflat pe o traiectorie de coliziune cu Pământul, ar fi existat posibilități reale de observare astronomică. De ce mitul a avut atât de mult succes? Succesul poveștii despre „sfârșitul lumii prezis de mayași” poate fi explicat prin combinația dintre fascinația pentru civilizațiile dispărute, misterul astronomiei mayașe și frica modernă de catastrofe. În plus, ideea era extrem de simplă: un calendar antic se termină într-o anumită zi, deci lumea se termină în acea zi. Problema este că această logică ignoră modul în care funcționează calendarele ciclice. Cultura mayașă privea timpul mai degrabă ca pe o succesiune de transformări și cicluri. Încheierea unui ciclu putea fi importantă din punct de vedere ritual și simbolic, fără să însemne distrugerea existenței. Mai mult, mayașii nu au lăsat o singură „carte a profețiilor” care să descrie viitorul lumii până în 2012. Sistemul lor calendaristic era mult mai complex decât imaginea simplificată prezentată în cultura populară. Din punct de vedere calendaristic, s-a încheiat un mare ciclu de aproximativ 5.125 de ani. Data a fost 13.0.0.0.0 4 Ajaw 3 K’ank’in. Nu a existat nicio apocalipsă. Nu a avut loc o schimbare cosmică devastatoare și nici nu există dovezi că mayașii ar fi anticipat o asemenea catastrofă. Din perspectivă culturală, însă, 21 decembrie 2012 a devenit un moment important pentru redescoperirea interesului față de cultura mayașă. Muzee și instituții culturale au organizat evenimente dedicate tradițiilor mayașe și au încercat să corecteze imaginea apocaliptică răspândită în mass-media. Smithsonian National Museum of the American Indian a organizat chiar în decembrie 2012 un festival dedicat trecerii celui de-al 13-lea baktun și culturii guatemaleze, tocmai pentru a combate miturile despre „doomsday”. Poate cea mai importantă lecție oferită de această poveste este că modul în care privim timpul influențează modul în care interpretăm trecutul. Pentru cultura modernă occidentală, timpul este adesea perceput ca o linie: trecut, prezent și viitor. Pentru mayași, timpul avea numeroase dimensiuni ciclice și rituale. În acest context, un mare ciclu care ajunge la final nu trebuie interpretat drept dispariția universului. Este mai degrabă o trecere către un nou ciclu. De altfel, existența unor date mayașe care merg mult dincolo de 2012 reprezintă un argument puternic împotriva ideii că mayașii considerau acea dată drept sfârșitul timpului. Sistemul lor putea continua să exprime date aflate în viitor după încheierea ciclului de 13 baktunuri. Astfel, ceea ce lumea modernă a transformat într-un „deadline cosmic” era, în realitate, doar una dintre numeroasele borne ale unui sistem calendaristic extraordinar de sofisticat. Concluzie Povestea despre „sfârșitul lumii prezis de mayași” este unul dintre cele mai spectaculoase exemple de transformare a unei informații istorice într-un mit modern. Calendarul lung nu a fost creat ca un dispozitiv de numărare inversă până la sfârșitul lumii. El era un sistem complex prin care mayașii puteau înregistra evenimente pe perioade de mii de ani. Începutul ciclului actual este plasat, conform corelației utilizate de majoritatea cercetătorilor, la 11 august 3114 î.Hr., iar încheierea ciclului de 13 baktunuri a avut loc la 21 decembrie 2012. Nici monumentele mayașe, nici Calendarul lung nu oferă dovezi că mayașii ar fi prezis o apocalipsă pentru 2012. În realitate, data marca încheierea unui ciclu și începutul unei noi etape calendaristice. Ironia este că mayașii nu au prezis sfârșitul lumii, dar lumea modernă a transformat calendarul lor într-o poveste despre sfârșitul lumii. Iar acest lucru spune, poate, mai multe despre temerile și fascinațiile societății contemporane decât despre civilizația care a creat unul dintre cele mai sofisticate sisteme de măsurare a timpului din lumea precolumbiană. Bibliografie National Museum of the American Indian, Smithsonian Institution, “The Meaning of 2012”, Living Maya Time. National Museum of the American Indian, Smithsonian Institution, “The Calendar System”, Living Maya Time. National Museum of the American Indian, Smithsonian Institution, “2012: Resetting the Count”, Living Maya Time. Smithsonian Institution, “National Museum of the American Indian Debunks Mayan Doomsday with Bak’tun 13 Festival”, 10 decembrie 2012.