Режиссер Иван Остроховский: фильм о стерилизации цыганок в Чехословакии как коллективное очищение от прошлого

Anii ʼ80, Cehoslovacia – felul în care Statul controla corpurile femeilor, mai precis prin campania de sterilizare a femeilor rome, care se reduceau astfel la simple numere, este subiectul emoționant al filmului Prameň/Only Beautiful Things to Look At, în regia lui Ivan Ostrochovsky, cîștigător al Premiului FIPRESCI, în cadrul competiției „Crystal Globe“ a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, ediția 60. Fereastra deschisă către acea epocă o pune în prim-plan pe Ingrid (Aňa Geislerová), medic, care se ocupa de sterilizări și care leagă o strînsă prietenie cu asistenta ei, Agáta (Simona Boledovicova), de origine romă, care îi va schimba definitiv felul în care se raportează la misiunea ingrată ce-i revenise. Din distribuție face parte Vlad Ivanov, care îl interpretează pe soțul lui Ingrid și este dirijor al unui cor de copii romi. Vlad Ivanov se află la a doua colaborare cu Ivan Ostrochovsky, după Servants (2020), unde juca rolul unui ofițer de Securitate. M-am întîlnit la Karlovy Vary cu Ivan Ostrochovsky și cu Vlad Ivanov și am stat de vorbă despre tematica acestui film, dar și despre colaborarea dintre ei doi. Spre deosebire de rolul din Servants, în Only Beautiful Things to Look At Vlad Ivanov dă viață unui personaj luminos, dirijor de cor care simte o reală bucurie în a lucra cu copiii, are o energie debordantă și un spirit copilăresc înduioșător. A fost destul de complicat, spune Ostrochovsky, pentru că Vlad nu jucase un personaj pozitiv pînă atunci. „A trebuit să găsim împreună o cale de a construi acest tip de rol. Nu știu dacă am reușit pe deplin, dar am încercat să descoperim ceva interesant pentru personaj. E curios: atunci cînd interpretezi un personaj negativ, parcă e mai ușor să găsești puncte de sprijin. Un personaj bun este, în schimb, mai dificil de nuanțat. Vlad a apreciat foarte mult colaborarea cu copiii romi și ei l-au îndrăgit enorm.“ Regizorul spune că și-au dorit să lucreze cu copii romi, nu cu actori care doar să îi interpreteze. De mulți ani colaborează cu un prieten, dirijor de cor, care lucrează în nordul Slovaciei, într-o zonă cu numeroase comunități de romi, iar copiii aveau încredere în el și îl urmau firesc. Nu este însă un personaj lipsit de zona sa de umbră – în primul rînd, acceptă ca un dat sistemul și mantra sa este „Ne este bine“, spusă și soției sale atunci cînd aceasta începe să pună la îndoială moralitatea campaniei de sterilizări. „Aceasta este cheia personajelor gîndite de Ivan, niciodată nu o să pună punctul pe i. Personajele negative pe care le joc sînt, la rîndul lor, victime ale sistemului, ale societății în care trăiesc. E un rău care s-a construit în timp. În Prameň sînt un personaj mult mai OK, înțeleg foarte multe lucruri. Sigur că toate deciziile cad pe umerii soției acestuia, interpretată de Anna Geislerová, o actriță absolut minunată. Experiența cu Ivan a fost extraordinară, este unul dintre regizorii căruia nu i-aș refuza absolut nimic, pentru felul în care alege el să se dedice acestei profesii, în care face film, în care gîndește regizoral.“ Una dintre bucuriile lucrului la acest film a fost, pentru Vlad Ivanov, faptul că nu i-a fost dublată vocea, aceasta datorită felului în care a ajuns să vorbească slovacă. Acum se consideră un pic slovac, glumește el pe jumătate. „Am ajuns chiar să înțeleg foarte bine ce discută, Ivan chiar le spune, «fiți atenți că Vlad zice că nu știe slovacă, dar el înțelege foarte multe lucruri»“. Un mare ajutor în acest demers a venit din partea producătoarei Katarína Tomková, care i-a transmis fonetic frazele, ceea ce el numește un soi de „baie lingvistică“, pentru a se familiariza cu accentul comunității maghiare din Slovacia. Vlad Ivanov, care a jucat și în slovacă, și în maghiară, consideră că pentru un actor este o oportunitate să lucreze în mai multe limbi străine, iar vestea că nu i se va dubla vocea a primit-o ca pe „un cadou venit din cer“. M-am întrebat dacă nu există un risc pentru un actor care nu joacă în limba lui nativă să creeze un decalaj între traducerea mintală și interpretare, un reflex care face să se piardă foarte mult din joc, după cum descrie Vlad Ivanov, dar acesta a ajuns în timp la performanța de a nu mai traduce. Tematica din Only Beautiful Things to Look At ar fi fost potrivită pentru dezvoltarea unui documentar, dar ar fi fost o direcție perdantă, mărturisește regizorul, pentru că ar fi fost dificil să creeze o punte de comunicare atît cu medicii, cît și cu femeile rome care trecuseră prin astfel de experiențe. În societatea slovacă actuală, este încă o problemă foarte sensibilă. Aproximativ 10% din populația Slovaciei este de etnie romă, există foarte multe stereotipuri, iar tema este exploatată frecvent de politicieni. În Republica Cehă situația este diferită, detaliază Katarína Tomková: „Statul și-a cerut oficial scuze și au existat și despăgubiri financiare pentru victime. În Slovacia nu s-au acordat despăgubiri. A existat doar o declarație oficială de scuze din partea guvernului, iar aceasta a venit foarte tîrziu, abia în 2021. Vorbim despre fapte petrecute cu zeci de ani în urmă, despre care multă vreme nimeni nu și-a dorit să discute“. Despre impactul filmului asupra publicului slovac, în comparație cu publicul internațional, Ivan Ostrochovsky consideră că, în țările occidentale, spectatorii sînt mai interesați de felul în care a fost realizat filmul – cum au filmat, cum au lucrat –, pentru că tema le este mai îndepărtată. „Atunci cînd o problemă nu te privește direct, o percepi în primul rînd ca pe o experiență artistică. Este diferit față de situația în care ai trăit tu însuți consecințele ei. Dar este istoria noastră. Nu poți pur și simplu să o acoperi, să pulverizezi peste ea un parfum și să pretinzi că totul miroase frumos. Avem nevoie de astfel de filme. Ele funcționează ca un fel de exorcizare colectivă a trecutului“, spune regizorul. Problema sterilizărilor forțate nu aparține însă exclusiv comunismului, punctează el, astfel de practici existînd și în Statele Unite, în anii ’70, dar și în Canada, Norvegia etc. „Este mai degrabă o problemă a raportului dintre majoritate și minoritate decît a unui anumit regim politic. Din acest motiv nici nu am insistat asupra unei estetici explicit comuniste. Nu am vrut ca filmul să fie blocat într-o imagine tipică a anilor ’80. Ne-am dorit o imagine cît mai atemporală, care să poată trimite și la prezent.“ Atît în Servants, cît și în Only Beautiful Things to Look At, Ostrochovsky a ales să vorbească despre tragedii istorice nu prin scene spectaculoase de violență, ci prin viața de zi cu zi. Aproape în sensul „banalității răului” despre care scria Hannah Arendt. Motivul este că majoritatea oamenilor au trăit exact acest tip de experiență a presiunii subtile, a mecanismelor ascunse, care, încet-încet, îi făceau să-și încalce propriile limite morale. Instituția ca sistem care favorizează opresiunea apare și în Servants – Biserica –, și în Only Beautiful Things to Look At – spitalul. Se resimte influența lui Frederick Wiseman, documentaristul american care și-a dedicat aproape întreaga operă instituțiilor, dar este și interesul regizorului pentru felul în care birocrația dintr-o instituție modelează comportamentele oamenilor. Adesea, ea poate deveni un alibi, care duce la lipsa de asumare a responsabilității individuale. „În regimurile totalitare, birocrația era foarte utilă tocmai pentru că îți oferea posibilitatea să te ascunzi în spatele regulilor.“ Există în film numeroase prim-planuri ce se apropie microscopic de pielea personajului, de ochi etc., mai ales în cazul lui Ingrid. O apropiere care poate provoca anxietate în privitor. „Am vrut să le reamintim spectatorilor că vorbim despre corpuri. În fond, este un film despre reproducere și despre felul în care corpul este privit și controlat. În același timp, este și un studiu al comportamentului uman. Mă interesează oamenii aproape ca într-un documentar despre natură, în care observi animalele, felul în care se mișcă și tiparele lor comportamentale. Aici încercăm să înțelegem cum funcționează Ingrid, cum gîndește și în ce stare se află conștiința ei.“ Ostrochovsky este un regizor interesat și de felul în care funcționează creierul și de partea irațională din om. „Cercetările din ultimii ani arată tot mai clar că nu sîntem atît de raționali pe cît credem. Ne place să credem că mai întîi decidem ce este bine și ce este rău, iar apoi acționăm. În realitate, luăm deciziile în primul rînd pe baza emoțiilor și a sistemului nostru de valori. Rațiunea vine abia după aceea și încearcă să justifice ceea ce am simțit deja.“ Este un film care invită la o cunoaștere mai bună a unui aspect poate nu foarte des discutat din trecutul recent, dar și la o revizitare a propriilor preconcepții. „Mi-aș dori ca oamenii să înceapă să își privească propriile stereotipuri dintr-o altă perspectivă și să devină conștienți de ele. Nu sînt atît de naiv încît să cred că, după film, toată lumea își va schimba părerea despre romi. Dar sper ca el să deschidă o conversație și să îi determine pe oameni să privească problema diferit.“