Молодежь все чаще выбирает традиционные ии и камзолы из Мушеля: мастер Вероника Эшану о возрождении народного костюма

Veronica Eșanu: „Tinerii au început să poarte tot mai mult ii și veste de Muscel, din catifea, cusute cu mărgele” O ie albă, câteva fire colorate, un ac și multă răbdare. Din lucruri aparent simple se naște, uneori, o întreagă poveste. Veronica Eșanu, meșter popular din satul Leicești, comuna Coșești, județul Argeș, coase, de mai bine de jumătate de secol, cămăși, veste, catrințe și alte numeroase piese ale portului popular. Articol de Bianca Iliescu, 12 August 2026, 17:14 Invitată în emisiunea „Lada de Zestre”, realizată de Polina Gheorghe, Veronica Eșanu a vorbit despre începuturile ei în arta costumului popular, pasiune care i-a rămas aproape o viață întreagă. „Eu lucrez din 1968, am învățat să fac această vestă cu mărgele de Muscel. Pe vremea când eram elevă la liceu, la Pitești, am stat în gazdă la o doamnă care făcea veste și costume populare pentru diferite persoane. Apoi, pe timpul regimului Ceaușescu, am avut și alt serviciu, iar de când am ieșit la pensie, m-am mutat de la Pitești, la Leicești. Și aici, încontinuu, eu lucrez.” Veronica Eșanu nu a păstrat, însă, această pricepere doar pentru ea. De-a lungul anilor, a avut persoane de diferite vârste pe care le-a învățat să-și facă straie tradiționale. „Am avut și diverse persoane din țară, fete, mai tinere, mai bătrâne, pe care le-am învățat să-și facă singure o vestă, o legătoare, o ie. Anul trecut, am avut la Curtea de Argeș, la Centrul Cultural, un grup de copii pe care i-am învățat să coasă, prima dată pe etamină, apoi pe pânză. Și lucrez în continuare, particip la târguri.” Meșterul popular este cunoscut și pentru faptul că lucrează iile cu acul persan. „Sunt singura care fac iile cu ac persan. Eu le confecționez cu arnici care nu se decolorează, care nu curge. Le tratez, firele le coc și iile, cum le coceau bunicile noastre, le pun într-un hârdău, adică un butoi cu un orificiu jos. Deasupra, peste ele, pun o pânză în care pun cenușă și peste acestea torn apă fierbinte, le opăresc, le las de seara până dimineața și atunci le iau și le limpezesc și ia este albă ca zăpada.” Veronica Eșanu spune că în ultima perioadă tot mai multe generații tinere redescoperă ia. Ca dovadă, are în lucru costume pentru tinere care au terminat Școala Populară de Arte și se află la începutul drumului lor artistic. „Foarte multe costume sunt cerute de tinerele viitoare interprete de muzică populară, de ansambluri de copii. Tineretul a început să poarte foarte mult iile, vestele de Muscel, vestele de catifea, cusute cu mărgele. Eu am tiparul meu, ca să spun așa, le confecționez și cu modelele din anii trecuți ale părinților, ale bunicilor, dar pe multe le confecționez. Eu chiar am un talent la desen și fac diverse desene, și geometrice, și florale.” Munca Veronicăi Eșanu a trecut demult dincolo de satul său. Participă la târguri și a ajuns inclusiv la expoziții internaționale de artă tradițională. „Am fost la Istanbul, la un forum internațional, unde am prezentat ia și portul popular din Muscel, care este foarte frumos. Zic eu că e cel mai frumos, nu știu. Eu vorbesc și limba turcă, deoarece am fost, pe timpuri, și ghidul O.Z.P.-ului, iar limba turcă am învățat-o însoțind cetățenii din județul Argeș și în Turcia, în anii '90. Am învățat foarte repede, pentru că trebuia să vorbesc la graniță cu vameșii turci.” La finalul poveștii Veronicăi Eșanu rămâne imaginea unei femei care, după mai bine de cinci decenii, încă lucrează cu aceeași răbdare și dăruire pentru portul traditional românesc. Iar fiecare ie pe care o termină poartă cu ea mai mult decât un model frumos: poartă o amintire.