Автор делится опытом переосмысления пасхальных традиций после потери близких

Puţine sunt perioadele din an în care ne extragem din vâltoarea asta incredibilă care ne cuprinde în fuga după bani, faimă sau, după caz, doar supravieţuire. Se întâmplă invariabil de Paşte şi de Crăciun sau de 8 Martie. Atunci ne dedicăm celor dragi, ne reamintim de cei pe care i-am neglijat sau i-am ignorat pur şi simplu şi, ceea ce e mai important, ne reamintim cine suntem şi ce contează cu adevărat în viaţă. Acum suntem într-o astfel de perioadă. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu… Am început această frază involuntar… Asta spune foarte multe despre cât de bine cunoştea Creangă sufletul românilor. A scris din sufletul lui pentru sufletul nostru, pe limba noastră. De aia e nemuritor… În fine, să revin în actualitate! Deci, cum ziceam, nu ştiu alţii cum sunt, dar eu de Paşte ador să… trăiesc. Dacă în restul zilelor doar „mă zbat să răzbat” prin noianul de probleme care mă copleşesc, de Paşte vreau să simt cum e să trăieşti. Aşa se face că planurile mele pentru aceste zile sunt simple şi sunt orientate către lucruri plăcute. Până acum câţiva ani, familia extinsă era centrul universului meu, aşa că nu concepeam zilele Paştelui fără mese în familie, cu ore întregi de discuţii şi planuri de viitor. De câţiva ani lucrurile s-au schimbat. După ce mi-am pierdut părinţii şi singura soră, am încercat din răsputeri să păstreze unită bruma de familie care mi-a mai rămas, dar lucrurile s-au dovedit extrem de complicate. Am încercat, apoi, varianta sărbătorilor petrecute „pe coclauri”, adică departe de casă, uneori printre străini. Am făcut-o cu strângere de inimă, dar… am constatat că nu-i atât de rău nici aşa. Ba, sincer, mi-a venit mai uşor să petrec sărbătorile altfel decât fusesem obişnuită, pentru că nu mai resimţeam atât de acut lipsa celor dragi pe care Dumnezeu decisese să nu-i mai lase alături de mine. A funcţionat, cumva, instinctul de supravieţuire. M-am adaptat şi am reuşit să găsesc acele resurse care să mă facă să merg înainte. Am două pasiuni pe care le cultiv de fiecare dată când am ocazia: gătitul şi pescuitul. Aşa se face că anul acesta, de Paşte, voi petrece alături de prieteni pe malul unei ape, cu mese întinse şi beţe în baltă. Mulţi dintre dumneavoastră veţi petrece în familie, unii dintre dumneavoastră vor fi, probabil, singuri de sărbători. Unii poate chiar vor munci… Fiecare după cum i-a hărăzit Dumnezeu. Eu vă doresc tuturor să aveţi un Paşte fericit sau măcar liniştit. Încercaţi să găsiţi binele în tot ceea ce vă înconjoară, pentru că fericirea şi-o clădeşte fiecare din ceea ce are, mult sau puţin. Hristos a înviat!