Медик-криминалист из Румынии вспоминает трагедию автобуса 1987 года и проблемы современной медицины

În anul 1987, pe un drum din Apuseni, un autobuz cu aproximativ 30 de oameni s-a prăbușit într-o prăpastie, undeva la granița dintre Bihor și Alba. În relatările păstrate de comunitățile din zonă și publicate după 1989, tragedia a fost urmată de o mobilizare neobișnuită: preoți din satele de pe Valea Arieșului Mic au fost chemați pentru ca victimele să poată fi îngropate repede, iar presa comunistă nu a publicat nimic despre accident. Pentru Gabriel Mihalache, astăzi medic primar de medicină legală, este unul dintre cazurile care au rămas în memoria unui om obișnuit profesional să lucreze cu moartea, cu accidentele și cu urmele lăsate de violență asupra corpului uman. Născut în 1952, la Brad, absolvent al Facultății de Medicină din Timișoara, Gabriel Mihalache și-a făcut rezidențiatul la Institutul de Medicină Legală din Cluj-Napoca, sub coordonarea profesorului Ioan Quai. După stagii la Arad și în Moldova, a ajuns prin concurs medic legist la Oradea. Spune că alegerea specialității nu a fost un plan de la început, ci o profesie descoperită în contact direct cu practica. Autobuzul morții și tăcerea Partidului Comunist Medicul își amintește de catastrofa rutieră din Apuseni, din 1987, drept unul dintre cele mai greu de uitat cazuri ale carierei sale: 24 de oameni au murit pe loc, iar o altă victimă a decedat ulterior la spital. În afara dosarelor și a muncii medico-legale, tragedia a rămas în memoria locului și prin tăcerea care a urmat. Relatările apărute după căderea comunismului vorbesc despre un autobuz prăbușit într-o prăpastie din Apuseni, despre victime aduse în grabă la morgă și despre înmormântări organizate într-un timp foarte scurt. Pentru familiile rămase fără copii, părinți sau soți, accidentul a fost cu atât mai tragic cu cât li s-a interzis să povestească despre cele întâmplate și să-și îngroape morții după datina străbună. „Un caz care nu poate fi uitat, din cauza amplorii și gravității sale, precum și volumului de muncă necesar soluționării lui, a fost catastrofa rutieră din 1987. Atunci au murit pe loc 24 de persoane, iar încă una a decedat ulterior la spital”, își amintește Gabriel Mihalache. În astfel de situații, medicina legală nu este o scenă desprinsă din filmele polițiste. Este o muncă minuțioasă, repetitivă și apăsătoare, în care fiecare constatare trebuie să poată deveni, ulterior, probă. Autopsiile, examinările și concluziile medicului legist intră în dosare care trebuie să răspundă unor întrebări esențiale: ce s-a întâmplat, cum s-a produs moartea, ce leziuni au existat și ce legătură este între ele și evenimentul investigat. Mihalache explică faptul că activitatea specialității are două mari componente. Prima este partea prosecturală, adică autopsiile medico-legale efectuate în cazurile de moarte violentă, subită sau suspectă. A doua, mai puțin cunoscută publicului, este activitatea clinică: examinarea persoanelor în viață, după agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă sau alte traumatisme. „Procentual, numărul expertizelor efectuate pentru persoanele în viață este mult mai mare decât cel al autopsiilor. Se fac expertize pentru leziuni traumatice, vătămări corporale, stabilirea unor aptitudini, expertize psihiatrice și investigații pentru consumul de droguri, alcool sau alte substanțe toxice. Practic, întreaga activitate de medicină legală se concretizează în documente oficiale care devin probe în justiție”, explică medicul legist. Adevărul de pe patul de moarte Gabriel Mihalache spune că una dintre cele mai persistente idei greșite despre profesia sa este aceea că autopsia oferă întotdeauna un răspuns definitiv, aproape matematic, despre cauză, mecanism, momentul decesului sau felul în care au fost produse leziunile. „Oamenii cred că, în urma autopsiei medico-legale, putem afla cu certitudine cauza morții, mecanismul de producere a leziunilor, momentul precis al decesului și alte aspecte similare. Ne străduim să răspundem acestor obiective, însă, din diverse motive, nu întotdeauna o putem face cu exactitate”, afirmă Gabriel Mihalache. În spatele acestei precauții profesionale se află și cazuri care rămân, chiar după decenii, lecții incomode. Medicul povestește despre o femeie decedată în urma unei agresiuni, într-un caz în care concluziile inițiale nu au stabilit cu certitudine că leziunile fuseseră provocate prin loviri cu pumnii și picioarele. Adevărul a apărut mult mai târziu, după ce agresorul a făcut o mărturisire unui preot, pe patul de moarte. „Orice medic, și în special medicul legist, dezvoltă un sistem de protecție psihică față de impactul emoțional negativ al autopsiilor sau al expertizelor privind persoane care au suferit traume grave. În timp, cazurile se estompează și rămâne experiența profesională. Sunt însă unele de neuitat, mai ales cele pe care nu le-am soluționat suficient de corect și care au fost ulterior corectate prin sistemul de verificare și control al actelor medico-legale. Uneori, doar trecerea timpului a dus la aflarea adevărului”, spune Gabriel Mihalache, conștient de limitele inevitabile ale unei profesii în care concluziile trebuie formulate doar în măsura în care sunt susținute de probe. Tocmai de aceea, expertiza nu înseamnă presupunere, iar medicul legist nu poate scrie într-un act ceea ce nu poate demonstra. În ultimele trei decenii, munca din medicina legală s-a schimbat însă radical. Accidentele rutiere au devenit mult mai frecvente decât înainte de 1990, iar expertizele rezultate din acestea ocupă un loc important atât pentru victimele decedate, cât și pentru persoanele rămase cu leziuni grave. „A crescut foarte mult și numărul expertizelor toxicologice, care relevă consumul de alcool, droguri sau alte substanțe toxice și necesită analize biochimice realizate cu aparatură sofisticată și costisitoare”, explică Mihalache. Între medicină, justiție și neîncredere Medicina legală este, prin natura ei, plasată la granița dintre două lumi. Medicul examinează corpul, leziunile și documentele medicale, dar concluziile sale ajung în instanțe, în anchete penale, în dosare de despăgubire, în conflicte familiale sau profesionale. O persoană ajunge la serviciul de medicină legală cel mai des pentru a demonstra că a fost victima unei agresiuni, a unui accident rutier, casnic sau de muncă. Tot mai multe solicitări sunt făcute și pentru acte necesare la notariat ori pentru despăgubiri de la societățile de asigurare. Contrar impresiei create de fluxul de știri, medicul afirmă că omorurile, leziunile cauzatoare de moarte și violurile nu sunt mai numeroase decât înainte de 1990. Diferența este vizibilitatea lor publică. „Publicitatea acordată acestor cazuri este mult mai mare, de unde și impresia că fenomenul este în creștere. Dimpotrivă, omorurile din prezent sunt puține raportat la populație și mai puțin elaborate decât cele din perioada anterioară, care erau uneori de o complexitate deosebită”, susține medicul legist care subliniază și o altă schimbare: deteriorarea relației dintre medic și pacient. „Le spun studenților și tinerilor medici că au ales o profesie grea, dar plină de satisfacții. Astăzi asistăm la o deteriorare accentuată a relației medic-pacient. Pacientul se prezintă adesea cu ostilitate, neîncredere sau speranțe nerealiste, iar medicul vede în pacient un potențial reclamant. De aici rezultă o atitudine rezervată și lipsită de apropiere umană, toate contribuind la ceea ce numim medicină defensivă”, afirmă Gabriel Mihalache. Cu toate acestea, medicul nu își îndeamnă nepoții să evite profesia. Dimpotrivă, spune că ar fi bucuros ca unul dintre ei să aleagă medicina legală. După decenii de cazuri care au însemnat tragedii colective, adevăruri descoperite prea târziu și documente transformate în probe, aceasta rămâne, poate, cea mai mare dovadă de dragoste față de profesia de medic legist: grea, incomodă, uneori dureroasă, dar necesară.