Психиатр Верена Каст: фундаментализм — это не только религиозный фанатизм, но и любая навязываемая единственная истина

Dacă totul este adevărat - și aceasta este una dintre nesiguranțele vremurilor moderne, că totul ar putea fi adevărat, că totul ar putea fi în egală măsură valabil -, unde și ce este atunci adevărul? „La această întrebare încearcă să răspundă fundamentalism ul. Rupturii cu autoritățile din epoca Iluminismului, printre altele și cu legea lui Dumnezeu, până atunci valabilă, și libertății individului din epoca modernă, fundamentalismul le opune existența unei autorități absolute. Asta se poate referi la credința cuvânt cu cuvânt în textele sacre - semnificația inițială a fundamentalismului -, însoțită de respingerea altor puncte de vedere. Tot fundamentalistă este și încercarea de a modela societatea după propriile convingeri. Credința este o chestiune privată, nu publică. Prin fundamentalism se înțelege așadar, în ziua de astăzi, un punct de vedere rigid, dogmatic, care nu admite puncte de vedere divergente”, apreciază psihiatra elvețiană Verenea Kast într-un studiu publicat anul trecut și în România: „Viața înseamnă relație (Editura Trei).  ››› Vezi galeria foto ‹‹‹ Carențele adevărului unic  Dar să dăm credit observațiilor acestei distinse cercetătoare: „O atitudine fanatic liberală sau fanatic antireligioasă poate fi și ea fundamentalistă. Orice obligă la o concepție unică despre lume, căreia trebuie să i se supună toți, este fundamentalist. Iar ideologia susținută este frecvent alimentată de resentimente. Dacă fundamentalismul ca antimodernism ar rămâne în dialog cu modernismul sau chiar postmodernismul, ar putea fi un element corectiv în ceea ce privește unilateralitatea și arbitrariul, dar, altminteri, el are drept efect unilateralitatea. Acest lucru este valabil pentru orice formă de fundamentalism, pentru toate curentele fundamentaliste, la fel și pentru sistemele economice fundamentaliste: atât timp cât rămân în dialog cu alte curente, atât timp cât nu se consideră a fi adevărul unic, ci doar unul dintre adevăruri, ele pot fi, în confruntarea cu alte concepții, utile în căutarea adevărului sau unei vieți mai bune pentru toți oamenii. Fundamentalismul este legat însă de fanatism”.  Îngrădire, nu creativitate Cum? „Günter Hole vede această legătură astfel: «Fundamentalismul caută adevărul, motivează obligativitatea cauzei. Fanatismul însă vrea să o impună; el produce obligativitatea cauzei și o urmărește ca pe un scop absolut, cu consecințe deseori brutale». Resentimentele și ura le animă, adaug eu. Astfel ar urma să se producă autoeficiența, dar în loc de creativitate este vorba despre îngrădire, despre distrugerea a ceea ce nu aparține ideii fundamentaliste, deseori distrugere cu forța. Fiindcă este o atitudine împotriva «celorlalți»; ceilalți rămân purtătorii de umbră - și sunt potențial periculoși. Acesta este unul dintre motivele pentru care sistemele fundamentaliste se simt amenințate, sunt ușor paranoide. Alte sisteme, alți oameni sunt percepuți ca dușmani externi și trebuie combătuți. Nu se poate sta de vorbă cu ei, nu se pot realiza schimbări comune, deoarece capacitatea de dialog și de compromis nu sunt dezvoltate sau nu sunt apreciate”. Marea limitare Legături strânse: „Fanaticii pot fi și ei împărțiți între fanatici autentici și contaminați. Aspiranții fanatici caută un sentiment vital durabil al intensității, care are consecințe în propria viață și întărește convingerea că propria viață și viața celorlalți pot fi influențate. Capacitatea de a se entuziasma, de a se simți profund mișcat de ceva - acestea sunt probabil nevoi fundamentale ale omului, nu doar ale fanaticului. Nevoile fundamentale cer să fie satisfăcute. Aspirația devine problematică atunci când este însoțită de incapacitatea de dialog și de compromis - acest lucru fiind descris ca intoleranță -, dar mai ales când această incapacitate este însoțită de ură și invidie ascunsă față de cei care gândesc altfel, asupra cărora se proiectează umbra. Aceasta este o mare problemă în contextul fanatismului: experiențele și sentimentele care promit o mare vitalitate sunt însoțite de o mare limitare și de o gândire și o acțiune distructive”. Fanatici și idealiști Și mai limpede: „În loc să ducă la vitalitate, conduc la stagnare și în cele din urmă la moarte. Trebuie să existe o explicație de ce - sau în ce condiții - identificările constructive cu idei care conduc la interes și creativitate devin identificări distructive cu idei care produc limitare, stagnare și distrugere. Trebuie să existe o explicație de ce străinul nu este perceput ca alt om, care are, la rândul lui, dreptul la o viață bună, de ce nu se poate purta un dialog cu el. Idei legate de această problematică ar putea fi găsite în comparația dintre oamenii fanatici și cei idealiști”. Capacitatea de a se entuziasma, de a se simți profund mișcat de ceva - acestea sunt probabil nevoi fundamentale ale omului, nu doar ale fanaticului. - Verena Kast, psihiatră Orice obligă la o concepție unică despre lume, căreia trebuie să i se supună toți, este fundamentalist. Iar ideologia susținută este frecvent alimentată de resentimente. - Verena Kast, psihiatră Citește și:  Cum funcționează mecanismele fricii de străini