Под водой у «Гибралтара Дуная»: почему исчезла стратегическая крепость Ада-Кале

Video Secretele tulburătoare ale insulei Ada Kaleh. „Gibraltarul” de la Porțile de Fier, ascuns sub Dunăre chiar și când apele scad Insula Ada Kaleh, în trecut un loc strategic din mijlocul Dunării, disputat de imperii, a dispărut în anii '60, odată cu inundarea ei de noul la de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier. Povestea ei a continuat să ridice controverse și să îi fascineze pe români. Dunărea a scăzut în această vară la cote rar întâlnite, iar în unele zone apele retrase au scos la lumină bancuri de nisip, stânci, insule, vestigii necunoscute, foste ostroave și alte urme ale vechiului fluviu. La Porțile de Fier însă, unul dintre cele mai faimoase locuri dispărute a rămas ascuns sub apele Dunării. Ada Kaleh, fosta insulă aflată în apropiere de Orșova și de primejdioasa trecătoare de la Porțile de Fier, în amonte de actualul baraj Porțile de Fier I, se află pe fundul lacului de acumulare de aproape șase decenii. Deși debitul Dunării s-a apropiat în această perioadă de minimul istoric, locul vechii cetăți dunărene rămâne la zeci de metri sub ape. Ada Kaleh, insula din vecinătatea Porților de Fier Insula, lungă de aproape 1.800 de metri și lată de 400–500 de metri, a rămas „vizibilă” doar pe hărțile regiunii de dinaintea anilor ’60, în imaginile de epocă și în mărturiile păstrate de-a lungul timpului. Zona unde se afla insula Ada Kaleh. Video Daniel Guță, ADEVĂRUL Ada Kaleh se formase în zona Orșovei, în amonte de pragurile stâncoase ale Porților de Fier, care făceau navigația pe Dunăre extrem de dificilă. Insula se formase din pietrișul și nisipul aduse în timp de Cerna și fixate de vegetația bogată. În jurul ei apăreau mici ostroave care, în verile secetoase, ajungeau uneori să se unească cu uscatul. Sfârșitul insulei Ada Kaleh, locuită de câteva sute de familii de turci, a venit la sfârșitul anilor ’60, odată cu amenajarea hidroenergetică de la Porțile de Fier. „Insula Ada Kaleh şi-a consumat, în octombrie, zilele ultimei toamne, răsfrângând în lumina blândă a anotimpului, spre încântarea turiştilor veniţi s-o salute în semn de rămas bun, toată nostalgia coloristică a vechilor ei edificii, din care unele vor deveni piese de muzeu atunci când marele lac de acumulare va scufunda insula pentru totdeauna sub oglinda apelor sale”, informa revista Flacăra, în 1966. Cum a fost părăsită insula Din anii '60, Porțile de Fier I, cel mai amplu proiect hidroenergetic și de navigație realizat în România în secolul XX, a schimbat radical peisajul Dunării pe mai mult de 100 de kilometri. Lucrările au început în 1964, iar sistemul, cu baraj, hidrocentrală, ecluze și un lac de acumulare lung de circa 130 de kilometri, a fost inaugurat în mai 1972. În amonte de barajul de la Gura Văii, nivelul Dunării a crescut cu peste 30 de metri. Au fost inundate vechi localități de pe malurile fluviului, pragurile de stâncă ce făceau navigația extrem de dificilă la Porțile de Fier, dar și mai multe insule. Mii de oameni din localitățile dunărene au fost strămutați odată cu amenajarea lacului de acumulare. Peste 5.000 s-au mutat în noua Orșova, construită între 1966 și 1971, la circa trei kilometri de vechiul oraș înghițit de Dunăre. Alți localnici s-au stabilit în noile cartiere construite atunci în Drobeta-Turnu Severin, în coloniile din jurul șantierului de la Gura Văii și în satele reconstruite mai sus, pe versanți. Ada Kaleh, bombardată și inundată Locuitorii din Ada Kaleh au fost strămutați în Orșova, Drobeta-Turnu Severin, București și Constanța, iar unii au plecat în Turcia. Casele rămase pe insulă au fost demolate, iar unele au fost aruncate în aer în timpul filmărilor pentru producția militară „Asaltul”. „Totul s-a născut dintr-o idee: ce ar fi, şi-a pus întrebarea regizorul, dacă demolările care se fac la vechea Orşovă şi la insula Ada Kaleh, în cadrul şantierului hidrocentralei de pe Dunăre, le-am folosi în vederea filmării unor acţiuni de luptă în localitate? Şi când au sosit şi trupele, cu maşini de luptă, cu armament şi materiale, a început «asaltul» localităţii şi totodată asaltul unor cote încă necucerite de studioul militar: filmări pe viu, de deasupra sau dedesubtul unor clădiri incendiate în mod real, aruncate în aer, lovite de proiectile reale, filmări de lângă şi chiar de sub ziduri prăbuşindu-se, în subsoluri năpădite de foc şi fum, pe acoperişuri cutremurate de suflul exploziilor”, informa ziarul *Apărarea Patriei*, în 1969, la apariția filmului „Asaltul”. Noul Ada Kaleh, pe insula Șimian Până la începutul anilor ’70, Ada Kaleh a dispărut sub apele Dunării. O parte din zidurile cetății și mormântul lui Miskin Baba, derviș venerat ca sfânt de comunitatea musulmană a insulei, au fost mutate pe Șimian, unde urma să fie recreat „noul Ada Kaleh”. Pe ostrovul Șimian, întins pe aproape 50 de hectare, folosit în Antichitate ca punct de sprijin pentru construcția Podului lui Traian, urmau să fie reconstruite cetatea Vauban, moscheea, casele tradiționale și cimitirul din Ada Kaleh. Autoritățile plănuiau să refacă chiar și vegetația specifică insulei Ada Kaleh, cu smochini, castani și trandafiri pentru dulceață. La sfârșitul anilor ’60, zidurile fortificației începeau să prindă contur, iar mormintele fuseseră deja strămutate. „Pitorescul Ada-Kaleh renaște pe insula Șimian — reconstituit fidel, de la catacombe până la semețele turnuri ale minaretelor. Chiar și trandafirii renumitelor parfumuri și dulcețuri încep să-și deschidă bobocii în aval Piesă cu piesă, fragmentate, numerotate și ambalate cu toată răspunderea, îndeosebi elementele florale și cele sculpturale au fost încărcate în șlepuri și transportate la noua așezare, unde au fost refăcute lungile galerii de circulație, zidurile cu crenelurile lor, porțile sculptate cu motive ale vremii”, anunța ziarul Drum Nou în 1970. Insula Șimian, ostrovul care trebuia să salveze Ada-Kaleh. Povestea cetății mutate pe Dunăre după construcția Porților de Fier Arhitecții au folosit vechile planuri ale fortificației din secolul al XVIII-lea, găsite la Viena, însă proiectul a fost abandonat în anii '80. Pe insula Șimian, greu accesibilă deși se află în vecinătatea municipiului Drobeta-Turnu Severin, au rămas ruinele fortificației, criptele și mormintele năpădite de vegetație. Din 2025, Șimian a reintrat simbolic în circuitul turistic, ca punctul cel mai sudic al traseului Via Transilvanica. Trecutul tulburător al Ada Kaleh Ada Kaleh a fost locuită din cele mai vechi timpuri și apare în vechile relatări sub mai multe nume, ca Erithya, Continusa, Iernis sau Kyraunis. Unele tradiții au legat-o chiar de legenda argonauților și de miturile lui Hercule. În Antichitate, poziția insulei în acest sector îngust și dificil al Dunării i-a conferit o importanță strategică, iar unii autori arătau că romanii ar fi folosit-o ca bază în timpul războaielor cu dacii. Poziția sa în mijlocul Dunării și apropierea de trecătoarea Porților de Fier i-au păstrat importanța strategică și în secolele următoare. În Evul Mediu, Ada Kaleh a rămas un punct strategic disputat de imperiile care încercau să controleze Dunărea și trecerea prin Porțile de Fier. Iancu de Hunedoara ar fi ridicat aici fortificații în jurul anului 1450, iar în secolul al XVIII-lea insula a devenit unul dintre punctele importante ale confruntărilor dintre Imperiul Otoman și Habsburgi. După 1788 s-a impus numele Ada Kaleh, tradus prin „Insula cetate” sau „Insula fortăreață”. Ada Kaleh a avut un trecut militar zbuciumat, fiind timp de secole un punct strategic la Porțile de Fier. Mihail Drăghicescu, fost șef al Statului Major al Flotilei, compara importanța fortăreței cu cea a Gibraltarului. „Această cetate are o importanță capitală în această regiune a fluviului. Ea domină drumurile ambelor țărmuri cari, din cauza înălțimilor, sunt silite să treacă sub focul său. Este cheia trecătoarei dintr-un basin în altul al Dunării. Bine organizată, devenea de o tărie extraordinară, inexpugnabilă, un fel de Gibraltar, în această regiune”, scria Mihail Drăghicescu în „Istoricul principalelor puncte pe Dunăre de la Gura Tisei până la Mare și pe coastele Mării de la Varna la Odesa”. În volumul publicat în 1943, Drăghicescu amintea luptele dintre austrieci și otomani și asediile repetate ale cetății. În 1738, Ada Kaleh a fost atacată de forțe otomane numeroase, sprijinite de vase și artilerie, iar confruntările au continuat luni întregi. „Vizirul Mehmet înconjură această fortăreață, care este cheia Transilvaniei, Ungariei și cetăților Belgrad și Timișoara, o bătu mai toată vara dar nu o putu supune. Cinci baterii trăgeau continuu asupra acestei cetăți. Lucrările au fost grăbite cu mare intensitate. În această împrejurare au căzut mulți Turci; apele Dunării duceau cadavrele lor la vale. Vizirul ordonă construcția a două mari plute pe care să se poată îmbarca circa 5.000 oameni, cu cari să dea asalt cetății. Turcii asaltau cetatea, dar Austriacii din interior îi respingeau și-i aruncau în Dunăre”, relata Mihail Drăghicescu. Insula, disputată de imperii Importanța militară a insulei a rămas mare și în secolul al XIX-lea. Rușii au încercat fără succes să o cucerească în 1810, iar în timpul Războiului de Independență din 1877–1878 Ada Kaleh a fost blocată, dar considerată neutră. În 1883, administrația insulei se făcea încă în numele sultanului, printr-un muftiu, iar populația număra circa 500 de oameni. „Ofițerii de geniu aveau un respect nemărginit pentru această cetate și era un timp când artileria, nefiind așa de perfecționată, prin bătaie (distanță) și pătrundere, cetatea era considerată ca una din cele mai tari din lumea întreagă. Ada-Kaleh a fost sentinela Austriei pe fluviu la răsăritul imperiului”, scria Mihail Drăghicescu. La sfârșitul secolului al XIX-lea, insula era considerată un loc strategic, chiar dacă își pierduse din rolul militar pe care îl avusese în timpul marilor confruntări dintre austrieci și otomani. „În timpurile vechi, când Turcia purta războaie cu Austria, era de mare importanță pentru cea dintâi; acum însă, când Turcia își pierde toate cetățile dunărene, posesiunea ei în mâini turcești nu mai are nicio însemnătate. În mâna Austro-Ungariei, această insulă, care abia e de un kilometru, dar e înconjurată de un zid gros, care o preface într-o fortăreață, are să devină un punct strategic important, căci domină Dunărea”, informa revista Familia, în 1878. Insula a arborat steagul românesc în 1919 După Primul Război Mondial, insula a intrat în componența României, fiind locuită de peste o sută de familii de turci, urmași ai comunității formate în timpul stăpânirii otomane. Evenimentul istoric s-a petrecut în 1919. Potrivit presei vremii, Ada Kaleh ajunsese atunci să funcționeze aproape ca o mică republică independentă. Ce ascund apele Dunării la Porțile de Fier. Când nivelul fluviului scade, ies la iveală locuri cu istorii tulburătoare „Ada-Kaleh, insula liniștită, ale cărei țărmuri se spală Dunărea, când trece de la Orșova spre Severin, era o adevărată republică, unde președinte se instalase un turc, și singura lui îndeletnicire era să înlesnească și să facă contrabandă de tutun. Nici făuritorii păcii de la 1913 și nici cei de la 1918 nu și-au adus aminte să se pronunțe asupra soartei insulei Ada-Kaleh și desigur că și conferința din Paris ar fi trecut cu vederea această importantă chestiune”, informa Glasul Bucovinei, în 1919. Soarta insulei a fost decisă într-un mod anecdotic chiar de cel care se afla în fruntea comunității. Potrivit Glasului Bucovinei, acesta nu a mai așteptat hotărârile marilor puteri: „Bătrânul turc, păzitorul insulei Ada-Kaleh, a ars pe rug steagul verde al lui Mahomed și deasupra unei clăi cu fân a arborat tricolorul românesc. Iată în ce fel s-a rezolvat chestiunea, care interesa în cel mai înalt grad soarta insulei uitate, Ada-Kaleh. Ali, contrabandist și președinte de «republică» în Ada-Kaleh, n-a voit să țină seamă de ceea ce o să spună Wilson sau Clemenceau și a hotărât el singur de soarta insulei sale, în baza principiului de autodeterminațiune”, informa publicația. Ada Kaleh, insula exotică a României, locuită de turci Ada Kaleh a cunoscut o perioadă de prosperitate în anii ’30, după vizita regelui Carol al II-lea din 1931. Locuitorii au primit privilegii fiscale și puteau comercializa tutun, cafea, băuturi și suveniruri fără taxe vamale. „Gestul regal a avut o urmare neprevăzută: comerțul a luat pe insulă un avânt extraordinar. De-a lungul aleii principale, prăvăliile stau una lângă alta, expunând tot felul de obiecte de amintire, coliere false, mărgele de toate culorile, brățări de tinichea, țigarete, pipe, mai toate cu un vag aer turcesc. Ai zice că este o mică parodie a bazarului de la Constantinopol”, informa Realitatea Ilustrată în 1931. Mulți dintre locuitori continuau însă să trăiască în sărăcie, unii adăpostiți în catacombele insulei. „Scotocesc nopți întregi și sapă, fiindcă domnește credința că au rămas de la turci și de la austrieci mari comori îngropate în pământ”, adăugau publiciștii revistei interbelice. După instaurarea regimului comunist, autoritățile au încercat să transforme vechea așezare orientală într-un centru muncitoresc. Pe insulă funcționau fabrica de țigarete „Mărășești”, o întreprindere de confecții și fabrica de rahat, iar presa comunistă prezenta dispariția fesurilor și șalvarilor drept un semn al modernizării. În același timp, fiind zonă de frontieră, insula era puternic militarizată, cu garduri de sârmă ghimpată și grăniceri chiar în fața caselor. În anii ’60, micul univers oriental al insulei Ada Kaleh avea să dispară pentru totdeauna, odată cu construirea Sistemului Porțile de Fier I.