Амара корень, но сладкие плоды: как терпеливость ведет к успеху

„Rădăcina e amară, dar roadele sunt dulci”, se spune în popor, după ce omul a studiat natura și a văzut că multe dintre plantele cărora le savurăm fructele și roadele, au rădăcina amară, deși dau poame dulci și aromate. Mutând această vorbă în domeniul umanului, ne gândim la anii de studiu înverșunat, tăcut, statornic, în singurătate și poate, de multe ori, în amărăciune, care creează intelectualul ce are roade recunoscute social și de care se bucură toți semenii. Mulți inventatori, oamenii care au dus lumea mai departe prin creațiile lor, au stat multă vreme în singurătate, au avut probleme, au avut datorii, au avut necazuri, dar nu s-au lăsat până când nu au ajuns la ceea ce toți ceilalți au considerat a fi o performanță. Și aici nu este cazul să citez nenumărate biografii, pentru că multe le cunoașteți și voi. Această tranziție dinspre amărăciune înspre dulceață și dinspre rău înspre bine este cunoscută și în lumea sănătății, acolo unde leacurile, aproape toate, sunt amare, dar alungă boala din organism și este bine să ne gândim și în acest domeniu, încă o dată, la vorba că rădăcina e amară, dar rezultatele sunt benefice. Mai apoi, trebuie să ținem seama și că după ploaie urmează soare, și după noapte urmează zi, și după perioadele proaste ale vieții trebuie să avem nădejde și speranță că, de fiecare dată, lucrurile se îndreaptă și că urmează binele așteptat. Vorba aceasta trebuie să o ținem aproape, pentru ca să nu ne întristăm și să ne stricăm ziua atunci când ni se pare că amărăciunea cucerește tot spațiul vieții noastre. Poate, poate că suntem doar în rădăcina unui lucru și se cere să așteptăm ca el să crească ca să răsplătiți, în cele din urmă, de dulceața roadelor. Eu așa zic. ***