Исследователь раскрыла секреты творчества поэта Пьера Валери и описала его путь от отказа от литературы к классическому стилю

Ambroise Paul Toussaint Jules Valéry a fost fiul lui Barthélemy Valéry, descendentul unei familii corsicane de marinari, controlor principal al vămilor. Mama, Fanny Grassi, era descendenta unor vechi familii italiene din Genova și Veneția. „În 1888, ca absolvent al liceului din Montpellier, devine student în drept. Se interesează de arhitectură, matematică, fizică, muzică. În mai 1890, îl cunoaște pe poetul Pierre Louys, cu care întreține o bogată corespondență, iar în 1891 îi va cunoaște, la Paris, pe André Gide și pe Mallarmé. Primul său poem publicat, Rêve (Vis), apare în Revue maritime (1889), urmat de La Marche impériale, în La Revue indépendante (1890). Colaborează la revistele La Conque, Chimères, La Wallonie, La Syrinx. În toamna anului 1892, la Genova, trece printr-o violentă criză intelectuală (4-5 octombrie, «noaptea înspăimântătoare») și decide să renunțe la creația literară, în care vede o activitate nocivă folosirii corecte a intelectului, adevăratei cunoașteri de sine. Va urma o «tăcere poetică» de douăzeci de ani. Se întoarce la Paris, unde colaborează la diferite reviste și îi frecventează pe Huysmans și mai ales pe Mallarmé, de care va fi foarte legat până la moartea acestuia”, evoca cercetătoarea Irina Mavrodin în deschiderea unei minibiografii închinate poetului („Dicționarul scriitorilor francezi”, Polirom, 2012). Moarte în plină glorie „În 1895 - urma biografa -, publică Introduction à la méthode de Léonard de Vinci (Introducere la metoda lui Leonardo da Vinci), apoi La Soirée avec monsieur Teste (O seară cu domnul Teste) (1896). Reușește la concursul de redactor la Ministerul de Război, funcție pe care o va deține până în 1901. În 1900, se căsătorește cu Jeannie Gobillard, nepoată a pictoriței Berthe Morisot. În 1902, devine, pentru douăzeci de ani, secretarul particular al unui mare financiar, Édouard Lebey, unul dintre administratorii agenției de presă Havas. În 1912, Gide îi cere pentru La Nouvelle Revue Française versuri din tinerețe. Începe o perioadă fecundă, curând încununată de recunoașterea unanimă. În 1917, apare La Jeune Parque (Tânăra Parcă), în 1920, Album de vers anciens (Album de versuri vechi), iar în 1922, Charmes (Farmece). În 1923, este ales membru al Academiei Franceze, iar în 1933, devine director al Centrului Universitar Mediteranean din Nisa. Este numit profesor (1937) la o catedră de poetică, creată pentru el, la Collège de France. Moare în plină glorie (i se fac funeralii naționale la Palatul Chaillot). Este înmormântat la Sète”. Conștiință poetică radicalizată Ce zestre ne-a lăsat? „Opera lui Valéry, cea poetică și mai ales cea teoretică (teoreticianul fiind, în cazul lui, poate mai important decât poetul), urmând celor două mari tipuri de experiență poetică a poeților «vizionari» și «artiști» de la sfârșitul secolului al XIX-lea ce duseseră la limită ambițiile și virtualitățile romantismului -, se constituie ca moment exemplar de cristalizare prin care poezia modernă capătă deplină conștiință de sine. Această conștiință poetică radicalizată este conștiință dedublată - conștiință creatoare ce se autocontemplă și care, prin chiar exercitarea actului creator, meditează asupra esenței poeziei. Compararea versurilor lui Mallarmé cu versurile celui mai fidel discipol al său demonstrează că, spre deosebire de cel dintâi, care dă pluralitate de sensuri poeziei sale mai ales prin violentarea sintaxei, cel de-al doilea obține efecte similare nu atât prin realizarea unor discontinuități și disonanțe la nivelul sintaxei (impresia de «anormalitate» trezită de poezia lui Valéry e mai puțin frapantă la acest nivel), cât prin vocabularul foarte special, artificial și compozit, și prin aluziile erudite. Mai mult decât Mallarmé, Valéry trebuie citit cu ochiul și disponibilitățile unui filolog”. Sensuri primare Pe fir: „Poezia sa este așadar «livrescă», într-un fel oarecum apropiat de cel în care marii clasici francezi erau livrești, și acest mod de a fi reprezintă, fără îndoială, alături de voința de ordine și de rigoare, unul dintre atributele ce permit să se vorbească despre clasicismul ei: se utilizează numeroase motive mitologice, față de care poetul are până la un punct atitudinea unui clasic, în sensul că le adoptă în ciuda marilor circulații, a gradului lor de uzură. Poezia lui Valéry se folosește, pe linia aceasta a unui livresc foarte evident, și de un alt procedeu: cel al întrebuințării cuvintelor cu sensurile lor primare, termenul abstract recăpătându-și valorile sale inițiale, o atare polisemie - fiindcă nici sensurile uzuale, contemporane, nu sunt refuzate, ci dimpotrivă, prezența lor în conștiința cititorilor este scontată - contribuind în bună măsură la «deschiderea» acestei poezii. Pentru a fi corect receptată, cu toată bogăția ei de sensuri, ea ar trebui citită cu un dicționar etimologic și cu tratate de filosofie și de civilizație antică alături, operație fastidioasă, deloc propice, pe de altă parte, unei lecturi ideale de poezie așa cum o concepe un modern”. Secrete dezvăluite Paul Valéry și-a dezvăluit franc secretele: „Cimitirul marin s-a născut, ca majoritatea poemelor mele, din prezența neașteptată în mintea mea a unui anume ritm… O melancolică insomnie a dat naștere primului cuvânt; un robinet care curgea l-a zămislit pe al doilea. Aveam titlul; nu-mi mai rămânea decât să scriu poemul… Există versuri pe care le «găsești». Pe celelalte «le faci». Le perfecționezi pe cele pe care le-ai găsit. Le «naturalizezi» pe celelalte. Dublă simulare în sens invers, pentru a ajunge la un fals: perfecțiunea… La fel de depărtată și de spontaneitatea pură, care este orice, și de producția în întregime voluntară, care este penibilă, filiformă, oricând putând fi negată de altă voință, incapabilă de a și-l supune pe celălalt”. Opere și traduceri XII poèmes (publicate în revista La Conque, martie 1891 - ianuarie 1892); Introduction à la méthode de Léonard de Vinci (1895); La Soirée avec monsieur Teste (1896); La Jeune Parque (1917); Album de vers anciens (1920); Odes: Aurore, Palme, La Pythie (1920); Le Cimetière marin (1920); Introduction à l’Adonis de La Fontaine (1921); Eupalinos ou l’Architecte (1921); L’Âme et la danse (1921); Le Serpent (1922); Charmes (1922); Variété (5 vol.) (1924, 1929, 1936, 1938, 1944); Fragments sur Mallarmé (1924); Cahier B 1910 (1924); Analecta (1926); Rhumbs (1926); Autres Rhumbs (1927); Aphorismes (1930); Choses tues (1930); Moralités (1931); Pièces sur l’Art (1931); Regards sur le monde actuel (1931); L’Idée fixe (1932); Cantate du Narcisse (1938); Degas, danse, dessin (1938); Mauvaises pensées et autres (1941); Tel Quel (1941-1943). Postume: Mon Faust (1946); L’Ange (1947); Vues (1948); Histoires brisées (1950); Les Bucoliques (trad. din Vergiliu) (1955); Correspondance avec André Gide (1890-1942) (1955); Cahiers (publicate cu începere din 1957, prin reproducere fotografică), 29 vol.; Les Principes d’anarchie pure et appliquée (1984); Corona et Coronilla (2008); principala ediție: Œuvres, 2 vol., ed. stabilită de Jean Hytier, Gallimard, col. „Bibliothèque de la Pléiade”, 1968-1970. În limba română Cimitirul marin (traducere de Nicolae Argintescu), București, 1939; (traducere de Maria Holban), București, 1939; Degas, dans, desen (traducere de Șerban Foarță), București, 1968; Introducere în metoda lui Leonardo da Vinci (traducere de Șerban Foarță), București, 1969; Poezii. Dialoguri. Poetică și Estetică (ediție îngrijită și prefață Șt.A. Doinaș, traducere de Șt.A. Doinaș, Alina Ledeanu, Marius Ghica), București, 1984; Criza spiritului și alte eseuri (traducere de Maria Ivănescu), Iași, 1996; Eseuri aproape politice (ediție îngrijită și traducere Marius Ghica), Craiova, 1999. 81 de ani se vor împlini la 20 iulie 2026 de la moartea poetului Paul Valéry. Pentru a fi corect receptată, cu toată bogăția ei de sensuri, poezia lui Valéry ar trebui citită cu un dicționar etimologic și cu tratate de filosofie și de civilizație antică alături. - Irina Mavrodin, cercetătoare 1923 este anul în care Paul Valéry a fost ales membru al Academiei Franceze. Este o eroare contrară naturii poeziei, și care ar ucide-o chiar, să pretinzi că fiecărui poem îi corespunde un sens adevărat, unic și conform sau identic cu câteva gânduri ale autorului. - Paul Valéry Zeii, cu bunăvoință, ne dau fără a ne cere nimic în schimb, un prim vers; dar noi trebuie să-l modelăm pe cel de-al doilea ca să se armonizeze cu celălalt, spre a nu fi nedemn de fratele său supranatural. - Paul Valéry