От цифр к эмодзи: как люди придумывали секретные коды для общения до эпохи смартфонов

Cu mult înainte de WhatsApp, Messenger și tastaturile care completează automat propozițiile, oamenii reușeau să trimită mesaje folosind aproape exclusiv cifre. Paginatoarele, cunoscute și sub numele de pagere, aveau ecrane mici și nu puteau afișa conversații obișnuite, dar utilizatorii au găsit rapid o soluție. Grupuri de prieteni și comunități întregi au creat coduri prin care puteau spune „te iubesc”, „sună-mă” sau „este urgent”. Unele mesaje se bazau pe numărul literelor din fiecare cuvânt, iar altele deveneau lizibile numai dacă pagerul era întors cu susul în jos. Codul 143 era o declarație de dragoste Unul dintre cele mai cunoscute coduri era „143”. Fiecare cifră indica numărul de litere din cuvintele expresiei englezești „I love you”: „I” are o literă, „love” are patru, iar „you” are trei. Prin urmare, o declarație întreagă putea fi trimisă folosind numai trei cifre. Pe același principiu, „424” însemna „call me back”, adică „sună-mă înapoi”. Cuvintele au, în ordine, patru, două și patru litere. Un număr de telefon urmat de „911” indica o situație urgentă, în timp ce alte terminații puteau arăta că persoana putea răspunde mai târziu. Nu toate codurile erau universale. Grupurile de prieteni își inventau propriile combinații, exact așa cum utilizatorii de astăzi creează glume și expresii înțelese doar într-o anumită conversație. Limitările tehnice au dus astfel la apariția unui adevărat limbaj paralel. De ce 07734 devenea „HELLO” când întorceai pagerul O altă metodă folosea forma cifrelor afișate pe ecranele cu segmente. Codul „07734” putea fi citit drept „HELLO” după ce pagerul era întors cu susul în jos. Cifrele erau văzute în ordine inversă, iar formele lor semănau suficient de mult cu literele pentru ca mesajul să fie recunoscut. Potrivit unei retrospective publicate de BGR, utilizatorii foloseau și combinații mai complicate. „6000-843” putea sugera cuvântul „goodbye”, iar „1 177155 400” era utilizat pentru „I miss you”. Interpretarea depindea însă de tipul ecranului și de convențiile cunoscute de expeditor și destinatar. Paginatoarele nu permiteau, în forma lor inițială, o conversație în sensul actual. Destinatarul vedea un număr sau un mesaj scurt, apoi trebuia să găsească un telefon fix ori public pentru a răspunde. Tocmai această dificultate a făcut codurile atât de utile. Primul SMS a fost trimis de pe un calculator Primul SMS recunoscut pe scară largă a fost trimis pe 3 decembrie 1992. Inginerul Neil Papworth a folosit un calculator pentru a transmite mesajul „Merry Christmas” către telefonul unui director Vodafone. Telefoanele capabile să trimită și să primească mesaje au început să se răspândească în anii următori. SMS-urile aveau o limită de 160 de caractere, stabilită de capacitatea canalului folosit de rețelele GSM, după cum explică Computer History Museum. Pe tastatura numerică, fiecare buton reprezenta trei sau patru litere, iar obținerea unei singure litere putea necesita mai multe apăsări. Apariția tehnologiei T9 a simplificat scrierea, deoarece telefonul încerca să ghicească automat cuvântul dorit. Totuși, abrevierile precum „BRB”, „TTYL” sau „LOL” au rămas. Astăzi nu mai suntem limitați de pagere sau de 160 de caractere, dar continuăm să comunicăm prin mesaje scurte, emoji și coduri pe care generațiile anterioare probabil nu le-ar înțelege.