Ангела Меркель назвала свой 16-летний канцлерский срок непрерывной серией кризисов

♦ „Primii doi ani ai mandatului meu au fost ani în care am învăţat ce înseamnă să conduci. Apoi a venit criza financiară din 2007–2008. Pentru mine a fost un şoc incredibil. (...) Nu a fost deloc simplu să ţinem Europa unită. Iar când am terminat cu această criză, Putin a anexat Crimeea. Apoi a venit criza migraţiei. Şi când am crezut că am trecut peste toate crizele, a venit pandemia de coronavirus. Aşa că, în cei 16 ani de mandat, nu am avut niciodată linişte.” Angela Merkel şi-a prezentat cei 16 ani în fruntea Germaniei drept o succesiune aproape neîntreruptă de crize care au obligat guvernul de la Berlin să ia decizii cu efecte asupra întregii Europe. Retrospectiva fostului cancelar german asupra mandatului său a urmat firul marilor crize care au schimbat Europa în ultimii douăzeci de ani. Merkel a vorbit despre criza financiară, salvarea Greciei şi a zonei euro, summitul NATO de la Bucureşti din 2008, renunţarea la energia nucleară după Fukushima, relaţia cu Rusia, criza migraţiei şi pandemia. Merkel a explicat logica deciziilor pe care le-a luat în fiecare dintre aceste momente, insistând asupra contextului în care au fost luate hotărârile care i-au definit cariera politică, într-un ton care a fost mai degrabă unul de explicare, de dezvinovăţire mai mult decât de a transmite un sentiment de încredere. „În 2005, predecesorul meu, Gerhard Schröder, făcuse deja reforme importante, pe care le-am sprijinit. Şi noi a trebuit să mai facem câteva reforme, iar apoi Germania s-a consolidat din punct de vedere economic. Primii doi ani ai mandatului meu au fost ani în care am învăţat ce înseamnă să conduci. Apoi a venit criza financiară din 2007–2008. Pentru mine a fost un şoc incredibil. Nu ştiu cum vă amintiţi dumneavoastră acea perioadă în România, însă eu veneam din socialism. Mă bucuram că există economia de piaţă, antreprenoriatul şi proprietatea privată. Şi apoi să vezi că băncile americane şi britanice duc lumea pe marginea prăpastiei prin criza lor bancară, iar toată lumea strigă după stat, că statul trebuia să corecteze comportamentul greşit al managerilor. Pentru mine a fost o mare dezamăgire personală”, a spus Merkel în dialogul dedicat volumului său de memorii, „Libertate. Amintiri 1954–2021”, apărut la Editura Litera. În opinia fostului cancelar german, efectele crizei financiare au depăşit cu mult sfera economică şi au afectat percepţia globală asupra capitalismului. „Cred că această criză financiară, atât în Europa şi America, cât şi în afara lor, a creat o dezamăgire extraordinară. Americanii nici până astăzi nu au înţeles cum au privit acele evenimente oamenii din Asia sau Africa. Încrederea oarbă în economia capitalistă de piaţă s-a zdruncinat atunci. În consecinţă, criza euro nu ar fi existat niciodată dacă nu ar fi existat mai întâi criza financiară.” Angela Merkel a spus că intervenţiile masive ale statelor pentru salvarea economiilor au fost greu de înţeles de către populaţie şi chiar au ridicat întrebări despre posibilitatea de a susţine zona euro. „Atunci ne-am întrebat dacă putem susţine zona euro, se vorbea chiar despre destrămarea ei. Şi din nou se spunea: „Statul trebuie să intervină.” În acea perioadă am avut un rol foarte dificil.” Ea a rememorat şi perioada crizei datoriilor suverane din zona euro, când Germania a susţinut menţinerea Greciei în uniunea monetară, cu preţul unor reforme dure. „Anul trecut am vizitat Grecia şi am fost primită destul de prietenos, dar nu a fost mereu aşa. În perioada 2011–2013, mi-ar fi dat foc. Eram una dintre cele mai detestate persoane, pentru că insistam asupra reformelor. Unii doreau atunci ca Grecia să fie scoasă din zona euro. Astăzi vedem cât de bine este poziţionată Grecia. Nu totul este perfect, dar ţara s-a dezvoltat extraordinar. La fel şi Portugalia, şi ei au trecut printr-o perioadă dificilă. Pentru a ţine Europa unită nu a fost deloc simplu. Iar când am terminat cu această criză, Putin a anexat Crimeea. Apoi a venit criza migraţiei. Şi când am crezut că am trecut peste toate crizele, a venit pandemia de coronavirus. Aşa că, în cei 16 ani de mandat, nu am avut niciodată linişte”, a detaliat Merkel. De asemenea, fostul cancelar german a făcut o paralelă între acea perioadă şi dezvoltările tehnologice actuale, spunând că priveşte cu rezerve amploarea investiţiilor în inteligenţa artificială. „Şi astăzi privesc cu îngrijorare unele evoluţii, aceste investiţii foarte mari în inteligenţa artificială şi în centrele de calcul. Nu ştim dacă totul se va termina cu o criză sau nu. Totuşi, lumea a învăţat ceva din acea experienţă, pentru că atunci a trebuit să mobilizăm sume uriaşe pentru ca oamenii să nu-şi piardă locurile de muncă. Mulţi nu au înţeles acest lucru şi s-au întrebat de ce, pentru ei, nu existaseră niciodată asemenea bani.” Întrebată de ZF, în contextul ascensiunii economice spectaculoase a Chinei din ultimii 40 de ani, ce este mai important pentru oameni pe termen lung – libertatea sau prosperitatea –, fostul cancelar german Angela Merkel a răspuns că cele două nu trebuie puse în opoziţie. Deşi a recunoscut performanţa economică a Chinei din ultimele decenii, Merkel a spus că nu şi-ar dori să trăiască într-o societate lipsită de libertăţi. „Societatea noastră îşi doreşte atât libertate, cât şi prosperitate şi acesta este obiectivul nostru. În pofida tuturor rezultatelor şi succeselor pe care le-a avut China în domeniul economic, eu nu-mi doresc să trăiesc în China. Deci este interesant de observat ce a realizat China, a devenit un concurent, însă societatea noastră a arătat că atât prosperitatea, cât şi economia prosperă sunt mână în mână şi se pot realiza”, a spus fostul cancelar german în cadrul dialogului cu Emil Hurezeanu de la Ateneul Român. Ulterior, Angela Merkel a fost întrebată ce ar răspunde unui tânăr care spune că nu mai crede că democraţia şi libertatea îi poate garanta un viitor sigur, având în vedere că pe plan geopolitic avem de-a face cu războaie, lipsă de siguranţă şi schimbări în relaţiile internaţionale. „L-aş întreba în primul rând ce sistem politic crede că îi garantează libertatea, ce sistem politic crede el că este mai sigur şi aş discuta despre acel sistem politic. Întrebarea pe care o adresează foarte mulţi tineri în ziua de astăzi este de înţeles. Dacă privim către trecut, Războiul Rece era rău, dar era ceva sigur, pentru că a existat această descurajare nucleară. Nu s-au implicat însă armele, nu s-au utilizat armele după Hiroshima Nagasaki şi noi am avut această mişcare extraordinară în Europa, mişcare către libertate în 1990, spuneam că vom primi siguranţă şi libertate şi, dintr-o dată, tinerii vorbesc acum despre drone, despre pericole. Americanii nu mai sunt de partea noastră, deci sunt o serie de ameninţări şi este foarte normal să-şi pună aceste întrebări. Mai puteţi să ne oferiţi această promisiune a siguranţei? Mai puteţi să ne oferiţi aceeaşi siguranţă pe care aţi avut-o voi sau părinţii voştri?” Angela Merkel a subliniat că, în ciuda noilor provocări de securitate, continuă să creadă că democraţia rămâne sistemul politic cel mai potrivit pentru apărarea libertăţii şi a valorilor europene. „Eu cred în continuare că democraţia este o formă potrivită pentru aceste valori. Dar, de exemplu, va trebui să cheltuim mai mult pentru apărare decât am cheltuit mulţi ani de zile. Şi în loc de 2% cât a hotărât Uniunea Europeană, 3%, încă 1,5% pentru infrastructură şi 5% pentru apărare. Deci cu 3% mai mult decât cheltuiam sau ne gândeam în 2017 toate statele NATO. Acestea sunt fonduri care lipsesc din altă parte, lipsesc din cheltuielile sociale, lipsesc din infrastructură, lipsesc din cercetare - dezvoltare, vedem ce se întâmplă cu inteligenţa artificială, cu investiţiile în acest domeniu şi le răspundem tinerilor.” Potrivit fostului cancelar, tocmai aceste alegeri dificile îi fac pe mulţi tineri să pună sub semnul întrebării capacitatea democraţiei de a le oferi aceeaşi siguranţă pe care au avut-o generaţiile anterioare. În opinia sa, răspunsul nu este respingerea acestor întrebări, ci dialogul. „Nu mai există această rapiditate care exista pe vremuri, sunt foarte mulţi oameni şi cred că şi în România, care au multe probleme, mai ales în mediul rural, sunt şi aceste probleme care trebuie adresate. Noi, ca politicieni, nu avem o baghetă magică în mână cu care să rezolvăm toate problemele. Ca atare, nu trebuie să le spunem tinerilor: „dacă voi puneţi aceste întrebări critice, voi sunteţi împotriva democraţiei,” ci trebuie să discutăm aceste chestiuni, să ne ascultăm unii pe ceilalţi. Nu pot să spun că democraţia este infailibilă timp de decenii sau secole de acum înainte, dar trebuie discutat.” În cadrul aceluiaşi dialog, fostul cancelar a fost întrebat şi ce lecţii poate oferi României în privinţa guvernării în coaliţie, după ce a condus Germania timp de 16 ani în alianţe atât cu liberalii, cât şi cu social-democraţii. „Se întâmplă ceva la modul general în societăţile noastre şi prin mediile sociale şi digitale, valoarea compromisului este pusă sub presiune din ce în ce mai mult, nu există nicio regiune, niciun partid sau vreun guvern care să aibă majoritatea absolută. Şi în interiorul partidului sunt tot felul de idei diferite şi fracţiuni, trebuie să fii eşti dispus să faci un compromis.” Fostul cancelar a recunoscut că i s-a reproşat adesea că a guvernat prea lent, însă a explicat că ritmul reformelor este condiţionat de necesitatea obţinerii unei majorităţi democratice. „Câteodată, mie mi se impută, din perspectivă germană, că am făcut multe lucruri mult prea încet şi din punct de vedere obiectiv e cu siguranţă corect. Pe de altă parte însă, democraţia înseamnă că eu pentru decizia mea trebuie să găsesc o majoritate. Câteodată asta intră într-un conflict, trebuie să reformezi sistemul de sănătate, fiscal, pensiile şi în acelaşi timp am alegători cărora vreau să le plac, aşa că există întotdeauna presiunea de a spune că nu putem face această reformă, că e prea rapidă. Mai ai şi partidele populiste care oricum critică orice ai face şi care nu trebuie să argumenteze. Nu vorbesc acum despre România, ci despre Germania.” Ea a criticat şi modul în care partidele populiste promovează soluţii aparent simple, fără a explica modul în care acestea pot fi finanţate. „Avem discuţii privitoare la pensii în Germania, nivelul pensiilor să fie 48% din ultimul salariu şi AFD, partidul populist, spune 70%, dar niciodată nu sunt întrebaţi de unde să vină banii. Oamenii spun păi, se cheltuie pe atâtea alte lucruri. De ce să nu meargă?” Ea a criticat şi modul în care partidele populiste promovează soluţii aparent simple, fără a explica modul în care acestea pot fi finanţate. „Centrul societăţii trebuie să fie suficient de puternic pentru a parcurge această cale dificilă de a găsi un compromis şi nu trebuie să iei o decizie individuală la nivel de guvern. Cetăţenii îşi doresc să ştie că am procedat aşa în calitate de guvern şi că nu o să încep să îmi „bălăcăresc” mâine partenerul. Putem spune pur şi simplu nu s-a putut mai mult, aşa aţi ales şi acum, pas cu pas, trebuie să vedem cum parcurgem aceşti paşi.” În opinia sa, stabilitatea politică depinde de capacitatea partidelor democratice de a coopera şi de a evita conflictele permanente dintre partenerii de guvernare. „Cine se enervează zi de zi nu va ajunge la rezultate bune, iar aceste medii digitale primesc atenţie foarte mare când vorbeşti despre ceva ce nu funcţionează şi toată ziua eşti informat despre lucruri care nu merg bine, toate lucrurile care merg bine nu sunt menţionate acolo. Aşa că la sfârşitul zilei te gândeşti: „ce ciudat este că totuşi funcţionează ceva”. Ea a avertizat că reţelele sociale amplifică în special mesajele negative şi riscă să accentueze polarizarea societăţii. „Dacă ne dedăm acestui trend, devenim foarte nefericiţi, ne întâlnim cu aceiaşi oameni care împărtăşesc aceleaşi păreri ca şi noi, pentru că cu toţii stăm în bula noastră generată de mediile digitale şi nu mai găsim coeziune. Pentru că dacă concurenţa unei societăţi cine critică cel mai bine, nu se ajunge la a forma un guvern. Şi pot doar să-mi doresc ca în România să existe atât de mulţi oameni care să respecte celelalte partide atât de mult încât să se pună împreună, pentru că nu putem să mergem la alegeri de două ori pe an . Alegerile sunt rezultatele gândurilor cetăţenilor, nu vin aşa din cer senin. Şi România a realizat mult în ultimele decenii. Poate nu totul la viteza dorită, însă sunt probleme care trebuie abordate şi avem nevoie de oameni care sunt dispuşi să facă compromisuri”, a subliniat Merkel. Ce a spus Angela Merkel despre Începutul carierei sale politice ► Pe vremea socialismului, atunci când a căzut Zidul Berlinului aveam 35 de ani. Toată tinereţea mea am petrecut-o în Germania de Est şi am parcurs toate aceste trasee: Sofia, Praga, Budapesta sau mergeam la munte, la Burgas ori în Munţii Făgăraş. ► Este interesant pentru că, în 1990, am intrat imediat în politică. Am ocupat diverse funcţii – ministru, secretar general, lider al opoziţiei – şi nu am avut timp să mă uit înapoi şi să reflectez la cum a fost viaţa mea în RDG şi cum am trăit-o. ► Abia după încheierea mandatului de cancelar am avut din nou posibilitatea să mă gândesc la acele experienţe. Era clar că nu mă aflasem în prim-planul schimbărilor din momentul reunificării Germaniei. Într-o anumită măsură, mă adaptasem sistemului. Încercasem să nu ajung la închisoare, dar acelaşi lucru era valabil pentru milioane de cetăţeni ai RDG. Noi, cei din Germania de Est, aveam însă un avantaj faţă de alte ţări din blocul estic. Dacă ajungeam în Germania de Vest, primeam automat cetăţenia germană. Nu trebuia să depunem cereri de azil şi nici să ne temem că vom fi deportaţi. Aveam întotdeauna această ancoră de salvare. ► Am aderat la Uniunea Creştin-Democrată, care punea o valoare foarte mare pe familie. Eu eram divorţată, nu aveam copii şi, ca atare, nu puteam să fiu ministra familiei. Erau atunci sănătatea şi seniorii. Şi s-a spus: „Haideţi să-l împărţim în două”. Cineva primeşte sănătatea, iar eu primesc femeile şi tineretul. ► În 2005, predecesorul meu, Gerhard Schröder, făcuse deja reforme importante, pe care le-am sprijinit. Şi noi a trebuit să mai facem câteva reforme, iar apoi Germania s-a consolidat din punct de vedere economic. Criza economică din 2008 – 2009 ► Primii doi ani din mandatul meu au fost, în primul rând, despre a învăţa ce înseamnă să conduci. Apoi a urmat criza financiară din 2007-2008. Pentru mine a fost un şoc incredibil. Nu ştiu cum vă amintiţi dumneavoastră acea perioadă în România, însă eu veneam din socialism. Mă bucuram că există economia de piaţă şi antreprenoriatul, că există proprietatea privată. Şi apoi vezi că băncile americane şi britanice duc lumea pe marginea prăpastiei, pe marginea haosului, prin criza lor bancară, iar toată lumea strigă după stat. ► Totuşi, lumea a învăţat ceva din experienţa aceea, pentru că atunci a trebuit să mobilizăm sume uriaşe pentru ca oamenii să nu-şi piardă locurile de muncă. Mulţi nu au înţeles acest lucru şi s-au întrebat de ce, pentru ei, nu existaseră niciodată astfel de bani. ► Cred că această criză financiară, atât în Europa, cât şi în afara Europei şi a Americii, a creat o dezamăgire extraordinară. Nici până astăzi americanii nu au înţeles pe deplin cum au privit acea criză oamenii din Asia sau din Africa. Încrederea oarbă în economia capitalistă de piaţă s-a zdruncinat atunci. Iar, în consecinţă, criza euro nu ar fi existat niciodată dacă nu ar fi existat mai întâi criza financiară. ► Se vorbea despre stricarea zonei euro. Se vorbea permanent despre faptul că statul trebuie să intervină. În acea perioadă am avut un rol foarte dificil. Anul trecut am vizitat Grecia şi am fost primită destul de prietenos. Dar nu a fost întotdeauna aşa. ► În perioada 2011-2013 eram una dintre cele mai detestate persoane din Grecia, pentru că solicitam reforme. Unii voiau scoaterea Greciei din zona euro. Astăzi vedem însă cât de bine este poziţionată Grecia. Nu este totul roz, dar ţara s-a dezvoltat extraordinar. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Portugalia. Şi ea a trecut printr-o perioadă foarte dificilă. ► Să păstrezi Europa unită nu a fost aşa simplu. Şi, când am terminat cu această criză, a venit Putin şi a anexat Crimeea. Apoi a urmat criza migraţiei şi când am crezut că am trecut peste toate crizele, a venit pandemia de coronavirus. Aşa că, în cei 16 ani de mandat, nu am avut niciodată linişte. Summitul NATO de la Bucureşti din 2008 ► Trebuie să ne întoarcem la situaţia de atunci. În 2008 eram la summitul NATO de la Bucureşti. Ucraina şi Georgia îşi doreau Planul de Acţiune pentru Aderare. ► La Bucureşti nu am vorbit despre aderarea efectivă a acestora, ci despre ultimul pas înaintea aderării. Acesta era conţinutul acelui aşa numit action plan. Şi erau două chestiuni, pe de o parte eram foarte convinsă că nu este momentul potrivit pentru a face această aderare şi pe de altă parte nu voiam sub nicio formă ca mai târziu, peste patru ani, să avem iarăşi o divizare cum a fost în urma războiului din Irak. Deci aceasta a fost, să spunem aşa, constelaţia sub care ne aflam. ► Mereu îi spuneam preşedintelui Bush că eu nu voi fi de acord cu acest action plan şi cred că prima oară nu m-a luat în serios, nu m-a crezut, pentru că dacă americanii sunt suficient de hotărâţi, atunci şi nemţii vor marşa alături de ei. Însă Nicolas Sarkozy şi eu am fost total convinşi că nu este un plan corect. De ce? Nu pentru că s-ar fi introdus un veto, ci pentru că, din perspectiva obiectivă, Ucraina era o ţară în care majoritatea populaţiei se exprima împotriva aderării. ► Şi ce se mai uită foarte des, în 1997, Bors Elţin şi preşedintele de atunci al Ucrainei, au încheiat un pact conform căruia urmau să respecte suveranitatea fiecărui stat, însă flota Mării Negre urma să rămână staţionată până în 2017. Putin urma să vorbească că Ucraina să adere la NATO şi să păstreze acolo flota Mării Negre. De aceea eu m-am gândit că nu ar trebui să facem acest pas. atunci când o ţară aderă, există adevărul articolul 5, articolul intervenţiei tuturor statelor membre care trebuie să apere ţara respectivă în caz de atac. Acest action plan, acest plan de acţiune a durat între 3 şi 5 ani pentru România, Polonia şi aşa mai departe, deci noi am fi făcut atunci un pas care nu mai putea fi inversat şi am fi lăsat Ucraina în situaţia în care noi nu puteam să o apărăm dacă se întâmpla ceva cu ea. ► Eu credeam că Putin ar fi stat să se uite fără să facă nimic până când Ucraina urma să adere. ► Deci dacă am fi aplicat acest plan de acţiune, poate nici Georgia n-ar fi atacată, poate nici s-ar fi purtată această discuţie dacă nu ar fi atacat Georgia. Discuţia dacă să adere sau nu la NATO exista, dar cred că ăsta a fost declanşatorul. Noi am ajuns la un compromis la Bucureşti şi acest compromis s-a numit: „Nu veţi primi un plan de acţiune, dar veţi deveni membru al NATO. Nu era însă clar când veţi deveni. Ucraina şi Georgia au primit asta ca pe o veste proastă, dar şi Putin a primit asta tot ca pe o veste proasta, pentru că urmau să adere. Schimbarea politicii energetice după dezastrul de la Fukushima ► Gândiţi-vă la renunţarea la energia nucleară. Desigur, s-a pierdut foarte mult atunci, nu se mai dorea utilizarea energiei nucleare, iar astăzi toţi spun: „Ar fi bine să mai avem vreo trei reactoare nucleare.” Eu a trebuit să iau această decizie atunci şi, pentru mine, din punctul de vedere al unei fiziciene, Fukushima a fost ceva incredibil. Sau putem să ne gândim la ce s-a întâmplat în Ucraina. ► Eu am spus că nu era sarcina mea să văd ce s-ar fi întâmplat dacă. Desigur, trebuie să încerci să prevezi foarte multe lucruri. De exemplu, rămâne Grecia sau nu rămâne în zona euro? Sunt lucruri pe care trebuie să încerc să le anticipez puţin. Dar deciziile trebuie luate. Mereu mi-am pus această problemă: trebuie să te decizi. Conceptul de „Wandel durch Handel” (transformare prin comerţ) şi relaţia cu Rusia ► Foarte multe ţări din Uniunea Europeană au fost dependente de petrolul şi gazul rusesc: Ungaria, Slovacia. Polonezii au reuşit să se elibereze, dar gazul rusesc a fost cumpărat de Germania prin Ucraina, care a servit ca ţară de tranzit. ► Exista deja, înainte de război, un contract privind tranzitul gazului rusesc. Gazul tranzita Ucraina pentru că exista un contract negociat înainte de război, un contract cu Uniunea Europeană. Ucraina şi-a dorit mereu să fie ţară de tranzit pentru gazul rusesc. Poroşenko mi-a spus mereu că Ucraina este finanţată din tranzitul gazului rusesc. Aceste lucruri se uită astăzi ► Relaţia dintre Germania şi Rusia este una complicată. Au murit 20 de milioane de ruşi, ucraineni şi alţi cetăţeni ai Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial, iar Germania era vinovată pentru acest lucru. ► Ca atare, sub conducerea cancelarului KonradAdenauer s-a dorit îmbunătăţirea acestei situaţii şi a acestei relaţii. În acea perioadă exista speranţa, nu doar în Germania, ci şi în America că Rusia poate fi implicată în buna dezvoltare a Europei. ► Atunci eram încă în opoziţie. Când am fost la Moscova, am spus că mi se pare mult prea devreme ca Rusia să adere la NATO. Dacă vă uitaţi acum la acest pasaj şi îl vedeţi la televizor, pare ceva absurd. Dar atunci exista această opinie, de susţinere a Rusiei. Apoi a venit Putin preşedinte. El nu a evoluat economic, a avut nevoie de un duşman şi, ca atare, NATO s-a potrivit perfect pentru acest rol. Eu nu am vrut niciodată să se întâmple acest lucru. Am discutat foarte mult, am purtat foarte multe discuţii cu Putin. ► El spunea că prăbuşirea Uniunii Sovietice a fost cel mai rău eveniment al secolului XX. Eu i-am spus că prăbuşirea Zidului Berlinului a fost cel mai bun eveniment al secolului XX. Mereu exista acest diferend între noi. Dar m-am gândit întotdeauna că este important să păstrăm o oarecare relaţie cu Rusia. ► Iarna, când nu beneficiezi de gaz din Rusia, este frig. Eu am susţinut Nord Stream 1, l-am susţinut pe deplin. Când s-a construit Nord Stream 2, lucrurile au devenit mai complicate. Deja vorbeam despre anexarea Crimeei şi despre alte acte de agresiune împotriva Ucrainei. Dar eu am spus mereu că Putin ar fi putut să treacă cu tancurile peste Ucraina, dacă noi nu am fi pus atunci semnul „stop”. S-a pus problema opririi importurilor de gaz, dar nu am putut lua o astfel de decizie la nivelul întregii Uniuni Europene, nu doar în Germania. ► În 2015-2016, americanii aveau embargo asupra exporturilor de LNG. Nici Norvegia şi nici Ţările de Jos nu puteau să ne livreze suficient gaz, trebuia să ne orientăm către ţările arabe, însă nici ele nu erau modele de democraţie. Ca atare, ne-am orientat către gazul rusesc, dacă nu mai puteam avea LNG. ► În acest sens, a fost un beneficiu şi pentru economia Germaniei, pentru că era un gaz ieftin. Apoi a venit Trump la putere. Am încheiat o convenţie cu americanii: dacă gazul va fi utilizat ca armă economică, atunci vom înceta imediat acele contracte. Iar gazul a început să fie utilizat ca armă economică. Practic, decizia s-a luat imediat. Deci eu nu pot spune că Germania a fost mereu foarte drăguţă cu Rusia. Eu, sigur, nu am fost. Dar trebuie să înţelegem că Rusia nu va dispărea. Va rămâne un vecin complicat şi aceasta a fost una dintre temele mandatelor mele. ► Am făcut foarte puţin pentru înarmare şi foarte lent. Însă şi în Războiul Rece variantele erau acestea: ori descurajarea, ori utilizarea preponderentă a diplomaţiei. Dar trebuie să utilizăm şi componenta militară. ► Noi am lăsat diplomaţia în mâna preşedintelui Trump. Ne-am gândit că trebuie să existe o divizare a muncii, să spunem aşa. Dar, din punctul meu de vedere, nu a fost suficient, şi Europa trebuie să aibă şi o pretenţie diplomatică. Aceasta este opinia mea. Graniţe ale Uniunii Europene şi despre un program de imigraţie selectivă ► Eu am insistat mereu pentru o abordare europeană a problemei migraţiei. România a devenit de curând membri ai spaţiului Schengen, aceasta reprezintă o realizare extraordinară. În momentul în care nu mai supraveghezi atât de strict frontierele interne, trebuie să supraveghezi cu atât mai bine frontierele externe. ► Cred că, în acest sens, Uniunea Europeană a făcut paşi importanţi. Problemele apar atunci când avem de-a face cu frontiere maritime, pentru că acestea nu pot fi protejate la fel de uşor ca frontierele terestre. Vedem şi în America cât de mult accent se pune în prezent pe protejarea frontierelor. Ne-am îmbunătăţit şi noi capacităţile în acest sens şi există interes pentru acest subiect. În acelaşi timp, consider că Europa trebuie să rămână un continent umanitar. ► Trebuie să continuăm să cooperăm cu agenţiile ONU pentru refugiaţi şi migranţi. Trebuie să vedem cine sunt oamenii cei mai vulnerabili, cei care au cea mai mare nevoie de sprijinul nostru. Pentru că mulţi dintre cei care ajung în Europa nu sunt neapărat cei mai vulnerabili oameni care au nevoie de ajutor. Vedem ce se întâmplă în Yemen şi în alte regiuni. ► Cred că ar trebui să continuăm să îi ajutăm pe oamenii aflaţi în cele mai dificile situaţii, dar într-un mod ţintit. Nu trebuie să lăsăm oamenii să devină victime ale reţelelor de trafic de persoane.