Секретный брат-нацист Эмиля Боднараша использовал как рычаг давления на лидера румынских коммунистов

Așa cum vă spuneam acum două săptămâni, revin cu o poveste despre cvasinecunoscutul frate al lui Emil Bodnăra ș, Aurel, care pare să fi fost un motiv serios de șantaj împotriva spionului GRU ajuns unul dintre șefii cei mai importanți ai Partidului Comunist din România în 1944. Un frate, tartore peste sportul românesc şi ambasador Tenebrosul Emil Bodnăraş, cu şcoala de spionaj a GRU la activ şi stagiul său în URSS, putea emite pretenţii, în anii 50, la şefia PMR. Nu a făcut-o. La fel, putea să încerce să se înscăuneze şef al comuniştilor de la noi imediat după moartea lui Gheorghiu-Dej. A stat în expectativă, făcându-i astfel pârtie lui Nicolae Ceauşescu. Mă întrebam de ce a preferat să fie tot timpul un fel de numărul 3-4 şi nu a vrut tins spre mai mult. Am găsit o posibilă explicaţie în volumele „Confesiunile elitei comuniste-Arhiva Alexandru Şiperco”, apărute la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului,  între anii 2015 şi 2018. Şiperco, la rândul lui ilegalist şi nomenclaturist de rangul doi, în anii 70-80 a stat de vorbă cu veteranii PCR aflaţi încă în viaţă şi le-a notat amintirile. Până să citesc cărţile respective, ştiam că Emil Bodnăraş a mai avut doar un frate. Acesta era Manole (Emanoil), de meserie fotograf, şi el simpatizant comunist. După 1944, Manole a fost şef al SSI la Suceava unde a reprimat violent opoziţia. Apoi, a fost  tartore peste sportul românesc şi ambasador. Surpriza vine de la Florica Bodnăraș Ei bine, din volumele lui Şiperco am aflat şi despre un al treilea frate, Aurel. Surpriză mare! Din discuţia cu  Florica Bodnăraş, fosta nevastă a lui Emil (vol 1, pag 162 şi 166), aflăm că „Emil a fost agăţat de Gheorghiu din cauza fratelui-SS-ist în armata germană (Aurel). Cu asta îl ţinea pe Emil. L-a trimis pe Aurel ca zeţar în Bulgaria să-l ţină acolo, departe.”  şi că „Gheorghiu îl ţine pe Emil numai prin Aurel, SS-ist.”. În volumul 3, la pagina 304, din discuţia cu Mihai Levente, aflăm că „Emil era sub influenţa maică-sii- fanatică, nemţoaică, hitleristă. Ultimul frate, Aurel, era legionar, trecut în Bulgaria.”. Lucrurile par să se lege. Într-adevăr, mama lui Emil Bodnăraş era de naţionalitate germană. În timpul războiului, etnicii nemţi din România puteau să opteze dacă să lupte în armata noastră sau în Waffen SS. Datorită unor avantaje evidente, cum ar fi solda mai mare, mâncarea mai bună, echipament  performant mulţi au optat pentru varianta a doua. E foarte posibil să o fi făcut şi Aurel. Scotocind pe net, am reuşit să găsesc fişa lui Aurel de la verificarea de partid din 1951 (http://andco.ro/aplicatie/). Omul, născut în 1915, de profesie tipograf, declară că a „simpatizat cu mişcarea muncitorească”. Totuși, singurele lui activităţi pe linie comunistă par să fi fost că le-a dus potol, ţigări şi ţoale la puşcărie celor doi fraţi mai mari. O altă faptă de eroism comunist este că a fost interogat de poliţie. Tot despre cei doi. Director la IAS Mânăstirea Nu spune o vorbă despre ce a învârtit în timpul războiului. Mai aflăm că între 1946 şi 1948 a fost „maistru de maşini arte grafice” la Sofia, în Bulgaria. După 1948 s-a returnat şi a fost director la Gospodăriile Agricole de Stat Variaş din Timiş şi Segarcea din Dolj. Pe la sfârşitul anilor 50 era tot director la IAS Mânăstirea din judeţul Călăraşi. Acolo, se comporta ca un vicerege. Schimba miliţieni, făcea chefuri, dădea prime după bunul plac. Lucrurile vin de se leagă. Practic în anul alegerilor fraudate de comunişti, 1946, SS-istul Aurel a fost ascuns, trimis în răspândire, în Bulgaria.  Nu dădea bine să se afle că unul dintre principalii lideri ai PCR a avut un frate hitlerist. A fost adus înapoi în 1948, când puterea era consolidată. Cu toate acestea, a fost ţinut la cutie pe la diverse ferme, chestie care nu avea nicio legătură cu meseria lui de tipograf. După cum se ştie, în cadrul oribilei „lupte de clasă”, originea şi familia contau teribil. Probabil atât Dej, cât şi ulterior Ceauşescu au avut acces la dosarul lui Aurel. Astfel îl aveau la mână pe Emil Bodnăraş, un tip incotestabil mai deştept decât ei. Era o chestie de genul „Bă Emile, dacă mişti în front ne aducem aminte de frac-tu hitleristu. Îl umflăm şi te scoatem şi pe tine din schemă.”