Художественный проект Vanner Collective исследует память о коммунистической эпохе и борьбу с дезинформацией

Cum ne amintim de perioada comunistă ? 16 Iulie 2026, 16:50 Vanner Collective a lansat un proiect despre memorie, nostalgie comunistă și dezinformare, construit pe dialog intergenerațional și practici artistice colaborative. Proiectul explorează felul în care trecutul recent este reamintit, reinterpretat și uneori manipulat în spațiul public. Denisa Nicolae, inițiatoare a acestui proiect, explică de ce memoria perioadei comuniste rămâne atât de polarizată și fragmentată. Există o memorie selectivă, o amintire a felului în care erau ei pe vremea aceea și atunci asta poate duce într-o polarizare în termen de cum definim memoria. Avem oameni care au trăit o anumită perioadă a vieții lor atunci și o leagă cu perioada tinereții, o perioadă în care puteau face lucruri, o perioadă în care nu aveau acces la informații și asta facilita o anumită conectare cu ei în comunitate. Și mai avem oamenii care nu au experimentat deloc perioada aia, nu au trăit-o deloc, dar se întorc la ea cu o nostalgie falsă a unor vremuri care puteau fi mai bune. Pentru că, din anumite puncte de vedere, lucrurile erau poate mai simple. Asta e opinia mea, adică simplitatea poate aduce cu sine o nostalgie a unor vremuri în care nu eram bombardati de atâtea informații și creierul nostru nu trebuia să facă față atâtor conflicte. Lucrurile erau mai așezate, dar asta nu înseamnă că erau mai bune. Pentru că ați vorbit de acest bombardament informațional, aș vrea să vă întreb cum se construiește nostalgia după comunism și ce rol joacă rețelele sociale în amplificarea ei? Cred că rețelele sociale aduc cu ele și beneficii, dar și multe informații trunchiate. Am impresia că oamenii își construiesc nostalgii false pe baza unor informații prinse așa în bucățele de puzzle chiar din social media. Ziceam și mai devreme că oamenii care nu au trăit sau nu sunt informați despre perioada respectivă prind fragmente din amintirile unor oameni care reframe-uiesc acea perioadă, ca să poată trece peste negura și griul ei, și o reframe-uiesc într-un mod în care lucrurile erau mai simple, mai bune, primeai diverse chestii. Cred că social media a contribuit în ultimii ani, de-aia am și pornit acest proiect în urma anulării voturilor, așa s-a născut, când ne-am dat seama de fapt ce putere are social media și cum fake news-ul poate contribui fix la creșterea unor mișcări chiar periculoase, chiar unele de extrem. Cum poate arta să devină un instrument de demontare a dezinformării, fără a transforma dialogul într-o confruntare? Cred că arta a făcut asta de la nașterea ei, pentru că invită la dialog, în primul rând, și la o pluriperspectiva asupra aceluiași eveniment, aceluiași fapt. Ne uităm la același lucru și fiecare, cu experiența și cu informațiile pe care le deține, își poate strânge ceea ce are nevoie să meargă mai departe. Eu nu văd arta ca fiind un element de polarizare, ci un element de maximă comunicare și empatie, un fel foarte inclusiv de a te uita și la perspectiva celuilalt fără judecată și de a încerca să înțelegi ce e în spatele gândirii și judecății celuilalt. Vorbim despre un proiect în care atât dramaturgii, cât și istoricii și sociologii se implică pentru a aduce lumină cumva într-o filă de istorie. Este adevărat, în completare aș spune că se întâmplă pe parcursul aproape a doi ani, pentru că este un proiect multianual. Finalul proiectului se va întâmpla abia în 2027, în septembrie-octombrie, și un performance, un spectacol cu actori profesioniști. Acum suntem în a doua etapă a activităților din primul an. Am avut zona de cercetare și de întâlnire cu sociologi și istorici și jurnaliști, împreună cu cei șapte dramaturgi cooptați în proiect. Ne-am uitat din mai multe perspective la această perioadă, la acest eveniment mare. Acum suntem în a doua etapă, în care mergem în cinci comunități și lucrăm cu cinci trupe de adolescenți, care vor avea un aport mare și au un rol important în proiect, pentru că ei înșiși colectează câte două interviuri din cercul intim sau un pic mai extins. Adică i-am încurajat să se educe și prin intermediul unor persoane mai îndepărtate, nu doar al bunicilor, și să încerce să extragă esența amintirilor acelor persoane. Adică nu încercăm să direcționăm interviurile prin adolescenți într-o parte pozitivă sau negativă a acelei perioade, ci încercăm să câștigăm o privire 360 asupra acelei perioade. Așa cum ziceam mai devreme, sunt oameni care se uită un pic nostalgici după tinerețea lor sau își aduc aminte cu drag de anumite lucruri. Și dacă alea sunt lucrurile care le vin prima dată în cap, e absolut firesc. Nu vrem să manipulăm în niciun fel traiectoria interviurilor colectate.