20 тонн готлобских дынь из Тимиша доставлены в магазины Лондона

Video Cum au ajuns lubenițele de Gottlob în Marea Britanie. 20 de tone de pepeni din Timiș au fost livrate la magazinele din Londra Români din Marea Britanie, și nu numai ei, se bucură în aceste zile de gustul lubeniței de Gottlob în țara de adopție, acolo unde au ajuns aproximativ 20 de tone pentru magazinele cu specific românesc. „Lubenița de Gottlob” - marcă înregistrată la OSIM din 2014 - a ajuns cu doar câteva zile în urmă la românii aflați în Marea Britanie, din ferma lui Nicu Crețu, din Gottlob, județul Timiș. Planul inițial era mult mai ambițios, însă obținerea unor avize absolut necesare a întârziat lucrurile. Cert este că ultimele lubenițe de calitate din ferma pastorului și profesorului Nicu Crețu au pornit către consumatorii din străinătate. Exportul în Marea Britanie este, de altfel, primul pe care îl realizează aici și primul negociat direct, a precizat fermierul, pentru „Adevărul”, anterior pepenii verzi ajungând în Germania și Austria, dar prin intermediari. Povestea cu Anglia a început mai mult în glumă. „Totul a pornit, să zic așa, de la o mini-glumă, când un frate de-al meu a fost la ei, la Londra, i-a cunoscut acolo și a zis - las’ că trimitem lubeniță pe Anglia. Și o simplă glumă s-a transformat într-o afacere”, a precizat fermierul. „Au zis: hai să încercăm, să ducem lubeniță pe Anglia” „Am găsit niște parteneri pentru Anglia, niște români speciali, faini, harnici, și care din auzite, din curiozități, din testări și gust, unul dintre ei chiar a fost pe câmp la începutul sezonului, și au zis - hai să încercăm, să ducem lubeniță pe Anglia. Sunt niște băieți care au magazine cu specific românesc în Londra și lor le dau direct marfa. Închiriază un TIR transportator, pe frigo, eu îl încarc, le-am trimis facturile, actele toate, și ei trimit banii în avans”, a precizat fermierul. Comanda a fost de 32 de europaleți, s-au putut livra 30, adică aproximativ 20 de tone de lubeniță. Fermierul a început în acest an recoltarea pepenilor la Gottlob în 28 iunie, deși în anii trecuți fermierii din vestul țării aveau o întârziere de cel puțin o săptămână comparativ cu cei din sud, din zona Dăbuleni. „Anul acesta ne-am cam suprapus cu sudul, de aceea și prețurile mici din România și tot ce s-a întâmplat. Sudul, în mod normal, trebuia undeva prin 15 iunie, cel târziu, să înceapă culesul. Ploile și frigul din mai și-au spus cuvântul și în partea de sud și la noi. Și așa a apărut supraproducția, prețul mic, plus importurile din Grecia, anterior”, a explicat fermierul. Primul preț, care în fiecare an e cel mai bun, a fost în 2026 sub cel din 2025. Piața era deja saturată de pepeni verzi aduși din Grecia, unii și de calitatea a III-a, spune fermierul, iar asta a dus la scăderea prețului chiar la început de sezon. „Noi am început, în primele zile din iulie, cu prețurile care erau, în mod normal, la sfârșitul lui iulie. Prețurile sunt mai mari decât cele din sud, aici este un pic de diferență. Eu am început cu 3 lei la en-gros. Dar asta a durat foarte puțin, undeva la maxim o săptămână. Anul trecut am început cu 3,50 lei/kg și am ținut-o cam două săptămâni”, a mai indicat fermierul. „În ultimii ani am redus suprafețele” Deschiderea către noi piețe pare oarecum în contradicție cu faptul că, în ferma Crețu, suprafețele cultivate cu lubeniță au tot scăzut în ultimii ani. Fermierul spune însă că și-a programat să nu depășească termenul de 15 august pentru recoltare, pentru că ține foarte mult să se bucure și de concediu, agricultura nefiind singura activitate. Planul a mers strună, iar Nicu Crețu a încheiat la această dată culesul lubeniței. „Ultimele lubenițe de calitate au mers în Marea Britanie și alte câteva tone le-am vândut în magazine și pe punctul meu de la tarabă”, a precizat fermierul. În acest an a cultivat pepeni verzi pe 4,2 hectare, anul trecut a avut pe 7 hectare, iar cu trei ani în urmă, chiar pe 12 hectare. În 2027 ar putea crește din nou suprafață dacă parteneriatul cu românii din Marea Britanie se dovedește rentabil. Lubenițele din ferma profesorului ajung și în două mari lanțuri de magazine din țară, iar asta nu de ieri-de azi, ci de mai bine de 15 ani în cazul primului lanț, iar cu cel de-al doilea, de șapte ani. Lubenița a ajuns mai întâi în Timișoara, ulterior și în afara municipiului. Cantitatea de lubeniță livrată în Marea Britanie reprezintă aproximativ 10% din producția totală din acest an, chiar dacă a fost un singur transport. „E o piață de deschidere, o piață ce trezește interes și curiozitate și care se poate dezvolta pe viitor”, apreciază fermierul. În Gottlob, astăzi nu se mai cultivă lubeniță pe suprafețe la fel de extinse ca odinioară. De la 400-500 de hectare cu doar câțiva ani în urmă, acum s-a ajuns la mai puțin de 100 hectare. Suprafața este ceva mai mare dacă se iau în calcul și comunele vecine, ajungându-se la câteva sute de hectare. „Noi am mai redus pentru că producătorii s-au axat mai mult pe culturi mari și acum nivelul de trai e aici destul de bun. Munca asta cu lubenița e foarte obositoare. De aia s-au redus producătorii și în schimb au crescut alți producători în comunele vecine”, a explicat Crețu. Astăzi, mai adaugă fermierul, îi trec prin mână câteva tone de lubeniță zilnic, însă cu ani în urmă îi treceau zeci de tone, or asta înseamnă oboseală. Mecanizarea este deocamdată departe, sistemele testate fiind prea lente, astfel că se preferă munca manuală. Anul 2026 a venit cu o surpriză la Gottlob. Deși în anii trecuți era foarte greu de găsit forță de muncă, acum a fost diferit. „Nu știu ce s-a întâmplat, dar au fost oameni la lucru”, a dezvăluit fermierul. Dintre toți, are doi angajați pe toată perioada anului și restul operațiunilor le face cu zilieri. Pentru că s-a încheiat recoltatul, fermierul și-a făcut și calculele, așa că poate spune că 2026 a fost un an bunicel, nu bun. Și-a acoperit cheltuielile și a ieșit și ceva profit. „Noi avem și demnitatea aia de a da ce-i mai bun” Fermierul din Gottlob spune că nu a avut o problemă cu desfacerea produselor sale, dar asta nu doar pentru că a decis să nu cultive suprafețe peste ceea ce din calcule rezultă că ar putea comercializa, ci în primul rând pentru că livrează produse de calitate. Lubenița de Gottlob este un brand, produsele sunt de calitate, iar fermierii de aici nu-și permit să facă ceva care să compromită ce au câștigat cu multă muncă. Deci, ce are special lubenița de Gottlob? „Acum, nu vreau să fiu răutăcios, dar sănătatea fructului și calitatea fructului vândut își spun cuvântul. În sensul că, pe lângă faptul de a cultiva lubenița, noi avem și demnitatea aia de a da ce-i mai bun, pentru că vrem să rămână ușa deschisă pentru cumpărători. Nu avem o gândire de tipul - am vândut astăzi și de restul nu mă interesează. Și acum discutam cu partenerul din Londra să vedem plusuri, minusuri, să vedem cum putem corecta anumite inadvertențe care au apărut, pentru că vorbim de un transport de trei zile jumătate cu TIR-ul. Și trebuie să stabilim lucruri, discutăm, ca niște oameni normali, dar dincolo de relațiile comerciale e frica aia de bunul Dumnezeu și de dreptatea lui Dumnezeu care oricând ne poate ajunge. Și dacă astăzi stau să mă gândesc doar la mine și să te țepuiesc pe tine, nu e ok, nu e corect”, atrage atenția fermierul. Clienții fermierilor din Gottlob deja sunt vechi, iar eventualele deficiențe care apar fără să fie vina producătorilor se reglează și nu afectează relațiile comerciale. Ce au mai înțeles fermierii din Gottlob, spune Nicu Crețu, este că e important să cultive atât cât pot efectiv desface în piață. „Mai bine pun mai puțin și vând mai eficient, decât să pun mult și să vând la preț de nimic”, este strategia fermierului. Are însă avantajul că face agricultură mai mult ca un hobby și pentru a menține tradiția de peste 70 de ani a familiei, nu trăiește exclusiv din agricultură. Lubeniţa de la Gottlob se vinde şi pe criptomonede. Dacă cumperi cu XRP ieşi mai ieftin Discuția despre suprafețele cultivate ar trebui să existe și producătorii să realizeze că la suprafețele actuale piața internă e supra-saturată, crede fermierul. Or de aici se trage o concluzie simplă: e nevoie de deschidere pentru export. Asta înseamnă însă asociere, investiție, depozite frigorifice și seriozitate. „Dacă se vrea a se rezista pe piață, nu există altă variantă. Pepenele, în perioada de vară, este regele fructelor, a ajuns să fie consumat foarte, foarte mult. Și când se ajunge cu calitate pe piața din Europa, automat lucrurile se schimbă. De exemplu, am cunoștințe care locuiesc în Viena. De la Viena până la mine aici faci patru ore jumătate cu mașina. Sunt oameni care vin special din Viena, iau 200-300 kg de lubeniță și pleacă înapoi. Pentru că pentru ei un drum de 200 euro merită. Vor calitate și oamenii au ajuns să plătească mai mult pentru calitate și gust. Odată cu apariția exportului trebuie să învățăm și noi, românii, să ne selectăm marfa. Nu putem vinde orice, oricum. Producătorul are întotdeauna parte de minusurile producției, de anumite cantități care nu pot fi vândute, nu pot fi ambalate în batjocură, astfel încât să te scapi de ele. Pentru că vinzi acum, dar următoarea tură nu mai vinzi”, a conchis Nicu Crețu.