В 1946 году Франция приняла закон о закрытии борделов по инициативе Маршаль Ричард

Prostituata… legiuitoare. 13 aprilie 1946: este ziua votării Legii Marthe Richard care a impus, în Franța, închiderea bordelurilor, numite atunci ”case de toleranță”. Marthe Richard a fost ea însăși prostituată, dar și pilot de avion, una dintre primele femei care a obținut licența. De asemenea, susținea că a fost spion în timpul Marelui Război. Apoi s-a căsătorit cu un industriaș bogat și a devenit consilier municipal la Paris în 1946. Potrivit ei, a inițiat legea pentru a proteja prostituatele. La acea vreme erau în jur de 1.500 în Franța, dintre care 180 la Paris). ”Unele bordeluri – spunea ea – sunt adevărate vizuini: fără igienă, fără intimitate. În ceea ce eu numesc ”abatoare”, unele fete prestează de până de 70 de ori pe zi. Ca să nu mai vorbim că unele case sunt ascunzători de bandiți, adevărate cuiburi ale lumii interlope”. Ministrul Sănătății a preluat inițiativa, apoi un deputat a elaborat legea, care a fost votată la 13 aprilie 1946 și se va aplica din 6 noiembrie. Asta nu înseamnă că prostituția a fost interzisă, ci doar limitată și parțial controlată. Săruturi… în fel și chip. Există numeroase tipuri de sărut, fiecare având o semnificație diferită. Printre cele mai cunoscute se numără: Sărutul franțuzesc – simbol al pasiunii și atracției intense. Sărutul pe frunte – exprimă protecție, afecțiune și respect. Sărutul pe obraz – utilizat ca salut amical sau formal, în funcție de cultură. Sărutul pe mână – semn de respect și galanterie. Sărutul „fluture” – realizat prin atingerea genelor partenerului, simbolizând gingășia. Semnificația unui sărut poate varia în funcție de contextul cultural și relația dintre persoanele implicate. La bal mascat. ” În leneș dans erotic cu ritmul vinovat,/În pas molatec, printre parfumuri risipite,/Purtând în ochi reflexul simțirii contopite,/Se legăna în sală, păcat lângă păcat./Ispite-mperecheate cu lacome dorinți,/Ritmându-și voluptatea în calde respirații,/Se-mbrățișau unindu-și nebunele senzații./- Noi singuri la o parte de toți, vorbeam cuminți,/- Mă doare amintirea, dar nu te-nvinuesc/Că de la braț atuncea mi te-ai desprins ușoară,/Că alba ta ființă simții cum se coboară/Din visele-mi înalte în lutu-i omenesc./Ritmată viața însăși curgea pe lângă noi…/Iar tu ai fost o clipă acolo lângă mine,/O undă rătăcită din undele vecine/Și iar te-ai dus grăbită la matcă înapoi!” (Gavril Rotică, 1909). Săruturi faimoase. Sărutul pasional dintre un marinar și o infirmieră în vârstă de 21 de ani a fost surprins într-o fotografie alb-negru devenită celebră, ce a fost realizată de Alfred Eisenstaedt pe 14 august 1945, la New York. Imaginea e asociată cu încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Fotografia a fost publicată iniţial în revista Life. Greta Friedman a destăinuit că nici măcar nu ştia de fotografie până în anii ’60, când a văzut un album al fotografului Alfred Eisenstaedt. Greta Zimmer Friedman, asistenta medicală ce se sărută cu un marinar în celebra fotografie, care marchează simbolic sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, a murit de pneumonie în 2016 în Richmond, Virginia la vârsta de 92 de ani. Record. Recordul mondial pentru cel mai lung sărut a fost stabilit în 2013, în Thailanda, de către un cuplu care s-a sărutat timp de 58 ore, 35 minute și 58 secunde. Competiția a fost organizată de Guinness World Records și a impus reguli stricte, printre care interdicția de a se despărți sau de a lua pauze, chiar și pentru mersul la toaletă. Participanții au demonstrat nu doar o rezistență fizică extraordinară, ci și o conexiune emoțională puternică. Săruturi prohibite. În unele culturi, sărutul în public este considerat un gest inacceptabil și poate fi sancționat prin lege. Exemple de țări cu restricții asupra sărutului în public: În Dubai și alte părți din Emiratele Arabe Unite, sărutul în public poate duce la amenzi sau chiar la închisoare. În Indonezia, manifestările de afecțiune în public sunt privite negativ și pot atrage sancțiuni. În India, deși nu există o interdicție oficială, sărutul în public este adesea criticat și poate atrage reacții sociale negative. Aceste restricții sunt determinate de normele culturale și religioase ale fiecărei țări. Alicante. ”O portocală pe masă/Rochia ta pe podele/Şi tu între pernele mele/Clipă dulce, de-o clipă/Prospeţimea nopţii fără stele/Căldura vieţii mele.” (Jacques Prevert). Capră. Dacă te mai prind că te mai duci cu ”capra aia tânără, de 25 de ani”, divorțez – mi-a spus nevasta. Uite așa se pierd tradițiile noastre bune, de sărbători! Dacă. ”Dacă vei vrea să mă iubești/Și să m-aștepți numai pe mine/Ți-aș face un palat din cești/Pline…cu miere de albine. //Și ți-aș aduce un motan/De dimineață ca să-ți spele/Sânii de optsprezece ani/Și pletele pân-la podele.//Și ți-aș tocmi un crin la uși/Să te sărute pe picioare/Și-un gramofon cu gălbenuș/Pentru de-amor și…de mâncare.” (Emil Brumaru). Cocteiluri. Contrar credinței populare, prohibiția din anii 1920 nu se află, neapărat, la originea creării de cocteiluri și apoi, la succesul acestor băuturi compozite, vizibil până în zilele noastre. Având câteva milenii de consum de alcool în spate, omenirea nu a așteptat să vadă alcoolul ”tare” interzis de americani, înainte de a începe să amestece ”tăria” cu alte ingrediente, pentru un plus de gust, de culoare. Însă e drept că prohibiția din SUA a creat un adevărat ”boom” al cocteilurilor (era o formă de a ”masca”, atunci, alcoolul din pahare). Notă: cam aceeași ”strategie” pe care o aplicam noi – elevi în anul terminal de liceu – atunci când (chiulind de la ora de ”mate”- obiectul de studiu, nu băutura omonimă!) gustam – cu complicitatea, interesată, a chelnerului ori fetei de la cofetărie, după caz, un strop de coniac. Ascuns, diluat în ceașca de cafea…). Așa se nasc cocteiluri precum ”Bees,s knees” (cu miere și lămâie), sau ”Last Word”, făcută din lichior Chartreuse verde și lichior Maraschino. Aromele ingredientelor adăugate, foarte pronunțate, permit mascarea oricărei arome alcoolice ușor detectabile de către ”controlori”. Romul, importat ilegal din Caraibe, a atins apogeul în timpul prohibiției americane. Așa a apărut, tot atunci, ”Cuba Libre” (din rom de contrabandă, ”mascat” cu Cola și gheață). Originea precisă a ”Bloody Mary”, acest cocteil pe bază de vodcă și roșii, nu este cunoscută cu precizie, dar e clar că ea datează din vremea prohibiției…și a fost inventat în Franța. Potrivit versiunilor – contradictorii – cocteilul ar fi fost creat pentru Ernest Hemingway, pentru a-l scăpa de furia soției sale, Mary Welsh, care îi reproșa că se întoarce acasă mereu beat. Băutura, presupusă a fi fără miros (chiar pentru nasul expert al oricărei neveste…mai ales dacă adaugi niscai piper ori chili…) se zice că l-ar fi ajutat pe scriitor. Cealaltă versiune este că un barman american, Harry, aflat în exil voluntar în Franța, în urma crizei create în HoReCa (cum zicem azi), de prohibiție, a inventat pur și simplu cocteilul, la al său ”Harry’s Bar”, din arondismentul 2 din Paris. Numele cocteilului ar putea fi inspirat de Marie Tudor, fiica regelui Henric al VIII-lea al Angliei, care ar fi persecutat anglicanii în secolul al XVI-lea … Istorii…seducătoare, nu-i așa?. ⃰”Salade de fruits, jolie, jolie” (cântată de Bourvil). Un măr și o pară care vor să se căsătorească merg la preot și îi dau vestea. În ziua nunții, preotul întreabă: „Vrei, mărule, să te căsătorești cu o pară?” Și el spune: „Da”, iar preotul spune din nou: „Vrei, pară, să te căsătorești cu un măr?” Și para spune: „Da”, iar preotul: „ Ce să mai zic…Vă doresc să deveniți o gustoasă salată de fructe.”