США и Япония совместно поддерживают иену, а Китай переходит на физическое золото

Săptămâna trecută, am analizat, dintr-o perspectivă economică și financiară, decizia Chinei din 24 iulie 2026 de a înceta tranzacționarea „aurului pe hârtie” și de a trece la lingouri fizice (a se vedea articolul „Noul pariu al Chinei: aurul”, din 27 iulie 2026). Două evenimente mai recente au contribuit în plus la tabloul turbulent conturat de comerțul internațional, care traversează o perioadă de dinamică intensă pe măsură ce evenimentele internaționale se succed rapid. În mod evident, aceste trei evenimente însumate – dintre care două le vom analiza mai jos – au un impact major asupra redefinirii politicilor economice la nivel mondial și asupra strategiilor implementate în prezent la scară globală. Primul eveniment datează de ceva timp, însa o explicație plauzibilă nu a fost emisă. De ce prețul unui baril de petrol se menține încă în jurul valorii de 70–90 de dolari, când, în realitate, având în vedere războiul din Iran, ar trebui să se situeze în intervalul 150–200 de dolari? A doua dilemă este: de ce Trezoreria SUA și autoritățile japoneze au intervenit în comun pe piețele valutare pentru a susține yenul vineri, 31 iulie 2026 (anunțul fiind făcut pe 3 august 2026)? Când a izbucnit războiul din Iran iar Strâmtoarea Hormuz a fost închisă – prin care trece zilnic o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol –, toți analiștii se așteptau ca prețurile petrolului să crească vertiginos. Amplitudinea fluctuației depindea de durata războiului. Declarațiile de la Casa Albă indicau faptul că războiul urma să fie, cu siguranță, de scurtă durată. Tehnologia armamentului deținută de Statele Unite și Israel, multitudinea de „cârtițe” din interiorul Iranului, precum și mass-media din Israel și din Occident, toate sugerau același lucru: o săptămână, două cel mult. Totul s-a dovedit a fi exact opusul. Recent, Statele Unite și Israelul au bombardat nu doar ținte militare, ci și rafinării, școli, spitale, poduri, ținte civile și infrastructura rutieră, expunându-se astfel acuzațiilor de crime împotriva umanității în temeiul Convenției de la Geneva (Protocolul I, articolele 52–56). Iranul, la rândul său, ripostează cu succes și a atacat baze militare americane, rafinării și stații de desalinizare din statele din Golful Persic și din Israel; solidaritatea crește în rândul populației iraniene împotriva inamicului comun; Strâmtoarea Hormuz este blocată; iar atacurile iraniene cu rachete și drone se înmulțesc împotriva navelor care încearcă să treacă prin această zonă. Războiul durează de aproape șase luni și nu există semne că situația s-ar calma. În tot acest timp, SUA cheltuiește 375 de milioane de dolari pe zi, în timp ce Israelul a cheltuit 11,5 miliarde de dolari în primele 40 de zile ale conflictului (1). Deci nu este de mirare că prețul petrolului a crescut exponențial de la izbucnirea ostilităților, ajungând la 118 dolari pe baril la 31 martie 2026. Pe măsură ce evenimentele au început să se intensifice și să devină mai complexe, o facțiune disidentă din Yemen alăturându-se războiului de partea Iranului și provocând, de asemenea, închiderea strâmtorii Bab el-Mandeb, prețul petrolului ar fi trebuit, în mod logic, să continue să crească. Cu atât mai mult cu cât eșecul negocierilor persista și blocarea strâmtorilor continua. Surprinzător însă, prețul petrolului a început să scadă începând cu aprilie 2026 și s-a stabilizat relativ în prima parte a lunii mai, la aproximativ 72–75 de dolari pe baril. Explicația acestei enigme rezidă în atitudinea Chinei față de piața mondială a petrolului. Imediat după începerea ostilităților, China și-a redus importurile de petrol – necesare pentru funcționarea normală – cu 40%, ceea ce reprezintă aproape totalitatea importurilor de petrol din statele din Golf (51% din consumul Chinei provine din importurile din statele din Golf). (2). Care a fost motivul acestei măsuri, având în vedere că China continuă să-și exporte produsele în întreaga lume, înregistrând o creștere – cu excepția Statelor Unite – cu 20 % mai mare decât în 2025 (3)? În realitate, răspunsul ține de faptul că China și-a eliberat rezervele strategice de petrol, stocate fizic, pentru a-și menține producția la nivel normal. În mod interesant, însă, aceste instalații de stocare sunt amplasate în aer liber și pot fi monitorizate prin satelit de către cei care dețin efectiv sateliții. Într-adevăr, nicio țară și niciun operator privat de sateliți nu a observat vreo schimbare în cantitatea de petrol din aceste rezervoare în aer liber. De aici apar speculațiile, iar explicația cea mai plauzibilă este că China dispune de rezervoare subterane. Un lucru este cert: China nu a spus niciodată niciun cuvânt despre existența acestor rezervoare subterane sau despre o eventuală reducere a importurilor de petrol. Ceea ce ne duce la o a doua întrebare. De ce? În primul rând, pentru că China nu dorește ca rezervele sale reale de stocare să fie cunoscute. În al doilea rând, China a protejat piața internațională într-un efort de a se apăra pe sine. Dacă China nu și-ar fi redus cererea de petrol pe piață, prețul petrolului ar fi ajuns cu siguranță la 200 de dolari, prin simpla aplicare a legii cererii și ofertei. Acest lucru ar fi împins economiile atât ale țărilor dezvoltate, cât și ale celor mai puțin dezvoltate în recesiune, lăsându-le incapabile să mai achiziționeze produse chinezești. Un astfel de scenariu ar fi afectat întreaga Asie, Europa (care absoarbe până la 15% din producția Chinei), Africa, America de Sud și chiar America de Nord. Putem afirma fără echivoc că China a salvat planeta prin încercarea sa de a se proteja. Dacă Europa, vulnerabilă la prețurile energiei pe fondul războiului din Ucraina, ar fi suferit un colaps economic cu toate consecințele care ar fi decurs din acesta, China ar fi suferit la rândul ei, în mod indirect. Asia în ansamblu ar fi fost paralizată din punct de vedere economic, cu consecințe sociale și umanitare imprevizibile. Este foarte probabil că China ar fi rezistat șocului, în special datorită relației sale privilegiate cu Rusia (China nu și-a mărit importurile de petrol rusesc în această perioadă mai mult decât a făcut-o în trecut) și datorită sistemului de vânzări pe credit, în cadrul căruia SINOSURE (China Export & Credit Insurance Corporation) joacă rolul-cheie de stabilizator macroeconomic pentru a asigura continuitatea tranzacțiilor chiar și în perioadele de tensiune maximă pe piața de capital, așa cum a fost cazul în 2017–2018, în perioada pandemiei de COVID, sau în 2024–2025, când a ajutat la reorientarea companiilor chineze către exporturile de tehnologie și investițiile în străinătate (4). O nouă armă letală, născută din oportunitate, a fost testată. Consecințele ar fi fost incalculabile dacă China ar fi permis ca experimentul să se desfășoare fără control sau dacă ar fi dorit să o folosească. Wuhan 2 ? În acest context trebuie privită vizita lui Donald Trump la Beijing din mai 2026. Obiectul discuțiilor nu a fost câteva tone de produse agricole, carne și soia, nici achiziționarea a 200 de avioane Boeing (ale căror detalii nu sunt încă cunoscute). Mai degrabă, a fost vorba despre „stabilitatea și încrederea care contribuie la pacea și prosperitatea lumii”(5). Dovada acestui fapt este că, începând din luna iunie, relațiile bilaterale dintre SUA și China nu au mai fost la fel de antagoniste ca în trecut. Orice schimbare a poziției Chinei cu privire la problema petrolului ar putea duce la instabilitate globală, cu schimbări de guverne la o viteză vertiginoasă. Va încerca China să ii “facă viața grea” președintelui Trump pentru următoarele alegeri din SUA, din noiembrie 2026? Este foarte probabil, dacă luăm în considerare relația dintre China și SUA așa cum a fost în primii doi ani ai mandatului președintelui american. Între timp, președintele SUA devine previzibil, iar lupta sa se îndreaptă spre supraviețuirea politică și ieșirea din războiul din Iran, care, în cel mai bun caz, s-ar putea încheia cu o „remiză”. De ce să-ți lovești adversarul când acesta se prăbușește sub propria greutate? Concluzii - China deține rezerve subterane de importanță strategică, necunoscute până în prezent sateliților occidentali. - China a conceput o nouă armă economică care, combinată cu relația sa cu Rusia, are potențialul de a destabiliza marea majoritate a țărilor de pe glob. In schimb si deocamdata, prin acțiunile sale, China a salvat planeta de o criză economică fără precedent, salvându-se în același timp pe sine însăși. - Statele Unite își demonstrează ineficiența atât în conflictul din Iran – pe care nu îl pot câștiga din diverse motive – cât și prin alegerea unor soluții de ultimă instanță, precum cele utilizate în Arabia Saudită. Consecințele pe termen lung pentru stabilitatea regională sunt extrem de grave. - Țările din Golful Persic, lovite de rachetele și dronelor iraniene, încep să se simtă nesigure sub umbrela americană. Ele vor încerca sa i-a măsuri pentru a-și asigura securitatea națională, fie pe cont propriu, fie prin alte parteneriate de securitate. - Orice prelungire a conflictului din Iran duce la epuizarea financiară, psihologică și relațională a Statelor Unite în relațiile cu partenerii săi strategici. În același timp, acest lucru le îndepărtează de teatrul strategic de operațiuni din Pacificul de Sud. - Situația economică din SUA nu este deloc liniștitoare nici pe plan intern. Cu o rată a șomajului de 4,2% (în SUA, rata oficială a șomajului – U-3 – include doar persoanele care nu au un loc de muncă, sunt disponibile pentru muncă și au căutat activ un loc de muncă în ultimele patru săptămâni. Milioane de șomeri care doresc să lucreze nu sunt înregistrați ca șomeri deoarece nu îndeplinesc aceste criterii) (6), cu o datorie publică în creștere (39,83 trilioane de dolari) (7), prețuri la energie care s-au dublat în ultimele șase luni (8) și un război care consumă fără încetare resurse militare și materiale, populația americană cu siguranță nu va vota „roșu” în noiembrie. - UE este irelevantă în acest joc de strategie și proiecție a puterii pentru secolul XXI. Recomandări – Este foarte probabil ca prețul petrolului să depășească din nou 110 dolari pe baril; prin urmare, achiziționarea de contracte futures pe petrol prin intermediul unui broker care oferă acces la bursele relevante și care poate tranzacționa instrumente derivate, poate fi o solutie pentru portofelul dumneavoastra. – În mod similar, aurul fizic poate servi drept un refugiu sigur semnificativ, atâta timp cât nu depășește 4.800 de dolari pe uncie.