Румыны присоединяются к национальным меньшинствам, сохраняя их традиции на сцене ProEtnica

Poate una dintre cele mai frumoase realități ale ProEtnica este aceea că tradițiile minorităților naționale sunt duse mai departe nu doar de cei care s-au născut în interiorul acestor comunități. În numeroase ansambluri, alături de membrii minorităților dansează români care au ales, pur și simplu, să se apropie de cultura celuilalt. Învață dansurile și cântecele, îmbracă portul tradițional, participă la activitățile comunității și ajung să reprezinte cu aceeași pasiune o cultură pe care nu au moștenit-o în familie, dar pe care au descoperit-o și au îndrăgit-o. Iar comunitățile îi primesc firesc și vorbesc cu bucurie despre ei. Este o formă de conviețuire despre care se vorbește poate prea puțin: momentul în care tradiția celuilalt devine și bucuria ta. Unul dintre cele mai elocvente exemple vine de la Comunitatea Elenă din Onești. Aici, paradoxul este unul frumos: într-o comunitate în care familiile de origine greacă sunt tot mai puține, dansurile grecești continuă să fie învățate și duse pe scenă inclusiv de români. Reprezentanta Comunității Elene din Onești, Cristina Chiriacopulu, ea însăși de origine greacă și profesoară de limba greacă în cadrul comunității, spune că fenomenul este cât se poate de firesc. „Mai sunt câteva familii de origine greacă, unele mixte, dar sunt foarte mulți care nu sunt de naționalitate greacă și care cu mare drag vin și participă la activitățile organizate de comunitate și chiar fac parte din Comunitatea Elenă Onești. Ca dovadă, și copiii, dar și doamnele care au dansat sunt români, sunt de origine română, dar vin cu mare drag și învață dansurile.” Nu este vorba doar despre participarea la un spectacol. La Onești se predă limba greacă, se învață dansurile și se încearcă transmiterea tradițiilor mai departe. „Limba, dansurile… încercăm să dăm mai departe, încercăm să-i învățăm pe ceilalți care vin după noi să păstreze și să dea și ei mai departe”, spune reprezentanta comunității. Citește și: Cu școala la ușă, dascălii de la „George Coșbuc” cară mobilierul în locul Primăriei 55 de ansambluri grecești. Majoritatea copiilor nu au rădăcini grecești Fenomenul este însă mult mai amplu decât exemplul unei comunități locale. Președintele Uniunii Elene din România, deputatul Dragoș Gabriel Zisopol, spune că organizația pe care o conduce a ales în mod deliberat să fie deschisă și celor care nu au origine greacă. „Organizația noastră este o organizație deschisă. Ea nu este o organizație dedicată doar celor care au rădăcini grecești, care au origini elene. Limba greacă, atelierele de creație, orele de dans, absolut tot ceea ce facem (…) sunt deschise publicului larg”, afirmă Zisopol. Cifrele oferite de acesta spun poate și mai mult despre dimensiunea fenomenului: Uniunea Elenă din România are 55 de ansambluri de dansuri grecești, iar majoritatea copiilor care dansează în ele nu au rădăcini grecești. „Avem 55 de ansambluri de dansuri grecești, toate cu voluntari. Majoritatea sunt copii care nu au rădăcini grecești, dar care vin alături de noi pentru că, repet, este o comunitate în slujba educării omului în bine. Noi nu facem diferență între copii, nu facem diferență între proiectele noastre”, spune președintele Uniunii Elene. Activitățile sunt oferite gratuit tuturor cetățenilor interesați, singurele diferențe statutare fiind legate de dreptul de a alege și de a fi ales în structurile organizației. Iar atunci când este întrebat direct despre situațiile în care într-un ansamblu sunt doar doi-trei greci, iar ceilalți dansatori sunt români, explicația sa este dezarmant de simplă: „Pentru că le place cultura greacă.” Zisopol subliniază că Uniunea îi reprezintă atât pe cetățenii români de etnie greacă, cât și pe filoeleni și că această deschidere face parte chiar din identitatea organizației. Pentru liderul comunității elene, faptul că oameni fără rădăcini grecești aleg să se apropie de această cultură nu reprezintă o diluare a identității minorității, ci un motiv de bucurie. „Bucuria mea nu este mare, este nemărginită față de acești oameni minunați care ni se alătură, pentru că trăiesc din bucuria lor și eu sunt împlinit sufletește că pot face asemenea lucruri”, spune Dragoș Gabriel Zisopol. „Nu sunt lipoveancă. Acum sunt prin adopție” Aceeași poveste, într-o altă comunitate, am întâlnit-o la Ansamblul Raduga din Iași, al Comunității Rușilor Lipoveni. Elena Isabel Tamba este nou-venită în formație și spune deschis că nu are origine lipovenească. „Eu nu sunt lipoveancă, acum sunt prin adopție, dar dansurile, cum ați văzut, și muzica specifică acestei comunități etnice sunt absolut superbe. Și de aceea am venit astăzi aici, pe această scenă minunată de la ProEtnica, să vă arătăm ceva din cântul și din jocul nostru.” Povestea modului în care a ajuns să danseze în Raduga spune, de fapt, foarte mult despre felul în care cultura unei minorități poate atrage oameni din afara acesteia. Mai întâi a fost doar un om curios. Apoi prietenă a ansamblului. După aceea, fotograful grupului. În cele din urmă, a urcat pe scenă alături de ceilalți. „Eu sunt un om extrem de curios. Când i-am văzut prima dată pe viitorii mei colegi de la Raduga dansând și cântând, am simțit că e ceva ce mi-ar plăcea să încerc. De altfel, inițial am venit în calitate de prietenă a grupului, apoi fotografa lor și, mai nou, și dansatoare. E și o experiență de viață”, povestește aceasta. Și explicația ei pentru această apropiere este aproape identică, în esență, celei oferite de reprezentanții comunității elene: deschiderea atrage deschidere. „Cred că faptul că am venit aici e o dovadă că această comunitate este extrem de primitoare și atrăgătoare pentru cei care iubesc frumosul”, spune Elena Isabel Tamba. Uneori, conviețuirea se explică mai bine printr-un dans Există multe discursuri despre multiculturalitate, toleranță, dialog și conviețuire interetnică. Sunt cuvinte importante, dar repetate suficient de des riscă să devină formule. Pe scena ProEtnica, ele capătă însă chip. Un copil român care își petrece timpul liber învățând un dans grecesc, o româncă ce ajunge să cânte și să danseze alături de rușii lipoveni sau un filoelen care învață limba și tradițiile unei comunități căreia nu îi aparține prin sânge spun ceva mult mai simplu despre România multiculturală. Nu trebuie să renunți la ceea ce ești pentru a iubi cultura celuilalt. Nu devii mai puțin român dacă înveți un dans grecesc și nici nu iei nimic din identitatea unei minorități dacă îi îmbraci costumul cu respect și îi înveți tradițiile. Dimpotrivă, ajuți acea tradiție să rămână vie. Iar pentru comunitățile mici numeric, lucrul acesta poate deveni cu atât mai important. Când generațiile se împuținează, când familiile devin mixte și când tinerii pleacă, faptul că oameni din afara comunității sunt atrași de cultura ei poate însemna încă o pereche de mâini care îmbracă un costum tradițional, încă o voce care învață un cântec și încă o generație care cunoaște un dans. Sanda Viţelar Urmărește și: