В 2026 году в России выйдет новый сборник трудов Мирчеа Элиаде и романы о куртизанках и великих правителях

1. Mircea Eliade. Opere. Vol. VI-VII Ediție coordonată de Oana Soare Editor: Fundația Națională pentru Știință și Artă (sub egida Academiei Române), 2026 „Diferența esențială dintre Hesse și Eliade rezidă în faptul că pentru Eliade istoria însăși servește personajului ca propedeutică a eternității. Noaptea de Sânziene este cel mai tipic exemplu al acestei «inițieri prin intermediul istoriei». lar termenul de «istorie» vine să-l substituie aici pe acela pe care i-l prefera tânărul Eliade: «experiență». [...) Doisprezece ani alcătuiesc un «mare an» cosmic, căci acesta este timpul în care soarele parcurge întregul ciclu zodiacal și revine aproape în același loc. Și tocmai la solstițiul de vară ar putea avea loc «nunta» mitică, alchimică și mistică a Soarelui și Lunii, căci în acel moment intră soarele în semnul Cancerului, dominat de lună. Hierogamia cosmică este o temă obsedantă la popoarele «arhaice». În astfel de reminiscențe «esoterice», în desfășurarea acestui timp numit de Eliade «fantastic» (dar care, pentru roman, este singurul real), ciclic, trebuie căutată adevărata semnificație a romanului. Ca atâtea opere artistice moderne, Noaptea de Sânziene are o structură inițiatică” - Ioan Petru Culianu. ››› Vezi galeria foto ‹‹‹ Text îngrijit, note, comentarii și variante de Bianca Burța-Cernat, Petruș Costea și Daniela Vizireanu. 2. Cimitirul de piane Autor: José Luís Peixoto  Editura: Trei, 2026 Traducere: Clarisa Lima Cimitirul de piane urmărește povestea unei familii de tâmplari din Lisabona și a încercării unui tată de a-și depăși soarta la maratonul Jocurilor Olimpice de la Stockholm. Bărbații din familia Lázaro au un atelier de tâmplărie în cartierul Benfica din Lisabona, iar în spatele acestuia se află „cimitirul de piane”, plin până la refuz cu instrumente defecte care dau piesele de schimb pentru repararea pianelor din tot orașul. Este un loc misterios și magic, un loc de alinare, un loc al viselor și, mai presus de toate, un loc de întâlnire pentru îndrăgostiți. Cimitirul de piane dezvăluie și povestea adevărată a maratonistului portughez Francisco Lázaro, spusă parțial de tatăl lui, în ziua în care i se naște nepotul și în care el însuși moare, și parțial de fiu, pe când aleargă la maratonul de la Stockholm din 1908, amintindu-și de familie și de iubirile sale în timp ce se luptă cu căldura și se străduiește să supraviețuiască efortului. În 2007, Cimitirul de piane a primit Premiul Cálamo Otra Mirada, atribuit celui mai bun roman străin publicat în Spania. 3. 69 Autor: Ryū Murakami Editura: Polirom, 2026 Traducere: Iolanda Prodan La şaptesprezece ani, Ken Yazaki, elev în ultimul an la un liceu din Sasebo, oraş ce găzduieşte o bază militară americană, este mai puţin preocupat de examenul de admitere la facultate şi mai degrabă de cum să se elibereze de conservatorismul provincial ascultând The Rolling Stones, Simon & Garfunkel şi Led Zeppelin, citind poemele lui Rimbaud, imaginându-se Godard şi Che Guevara. Ajutat de amicii săi, Adama şi Iwase - primul cu lipici la fete, al doilea un melancolic incurabil, iubitor de jazz -, şi călăuzit de sloganul Imaginaţia la putere!, Ken pune la bătaie un arsenal complex de strategii ca să cucerească inima unei colege de care este îndrăgostit: de la discurile cu Janis Joplin până la baricadarea liceului şi organizarea unui festival al şcolii în ton cu ultimele tendinţe din arta pop de peste ocean. Personajele ce poartă numele unor celebre staruri rock şi de cinema de la sfârşitul anilor ’60, scenele hilare şi replicile spumoase creionează în romanul autobiografic al lui Ryū Murakami, ecranizat în 2004, portretul fascinant şi nostalgic al unei Japonii prinse în vârtejul ameţitor al mişcării hippy şi al protestelor studenţeşti. 4. Turcii și tătarii din România Autor: Metin Omer Editura: Corint, 2026 Turcii și tătarii din România. O scurtă istorie nu este și nici nu își dorește să fie un tratat de istorie a turcilor și tătarilor din țara noastră. Nu urmărește inventarierea exhaustivă a tuturor proceselor istorice și nu își propune să închidă dezbateri firești. Scopul cărții este să ofere o narațiune amplă, inteligibilă și coerentă despre originile, transformările și experiențele acestor comunități, despre modul cum au evoluat în Dobrogea și în spațiul românesc și despre maniera în care, de-a lungul secolelor, destinele lor s-au împletit. Privită retrospectiv, istoria turcilor și tătarilor din România se dezvăluie ca un proces complex, stratificat și profund legat de dinamica unei regiuni aflate mereu la răscrucea Marilor Puteri și a marilor mobilități.  Dobrogea, spațiul lor fundamental de formare și dezvoltare, a funcționat vreme de secole ca un laborator al diversității, al tranzitului și al reinventării identitare. În această regiune, unde stepa întâlnește Dunărea, iar Marea Neagră se deschide spre Anatolia, Balcani și Crimeea, turcii și tătarii au construit, treptat și cu o remarcabilă capacitate de adaptare, o lume comună, în care diferențele nu au fost niciodată simple linii de demarcație, ci straturi ale unei conviețuiri profunde. Povestea lor nu poate fi desprinsă de povestea regiunii și a statului în care au trăit. Fiecare etapă - medievală, otomană, modernă, interbelică, comunistă sau postcomunistă - a adăugat un nou strat unei identități care nu este rigidă, ci dinamică, deschisă și capabilă de sinteză. În cele din urmă, istoria turcilor și tătarilor din România este o istorie a frontierelor, dar și o istorie a întâlnirilor, a continuităților și a rezilienței. 5. Femeia plăcerilor Autoare: Kiyoko Murata Editura: Trei, 2026 Traducere: Andreea Sion În 1903, o fată de cincisprezece ani pe nume Aoi Ichi este vândută celui mai exclusivist bordel din Kumamoto. În ciuda originii sale modeste, ea provenind dintr-un sat de pescari din sudul țării, devine protejata unei oiran, curtezana cu cel mai înalt rang din acea casă a plăcerilor. Educația unei curtezane depășește arta seducției, iar pe măsură ce învață să citească și să scrie, Ichi începe să înțeleagă puterea interconectată a sexului și a banilor și își dezvoltă o voce care refuză să fie înăbușită de ierarhia rigidă a bordelului. Bazându-se pe evenimente reale din Japonia perioadei Meiji (în 1903, prostituatele au declanșat greve de protest), Kiyoko Murata recreează cu detalii uluitoare viața brutală, dar vibrantă a femeilor din cartierul roșu de la începutul secolului XX. Kiyoko Murata a fost decorată cu Medalia cu Panglică Purpurie (2007) și Ordinul Soarelui Răsare (2016), iar în 2017 a fost numită membră a Academiei de Artă din Japonia. Roman recompensat cu Premiul Yomiuri 2013. 6. Julie de Saxa-Coburg, rebela familiei Romanov Autoare: Helen Rappaport Editura: Corint, 2026 Traducere: Lia Decei Într-o perioadă în care multe mirese din familiile regale îndurau în tăcere căsătorii dezastruoase, Julie s-a dovedit o personalitate neobișnuit de independentă pentru acele vremuri, sacrificându-și reputația și avantajele unei vieți luxoase pe altarul libertății de a trăi după bunul plac. Julie de Saxa-Coburg, rebela familiei Romanov este povestea unei femei îndrăznețe, care a sfidat convențiile epocii sale, pe fundalul unei Europe aflate în plină transformare politică și socială. 7. Sfârșit de aventură Autor: Andrei Gorzo Editura: Polirom, 2026 Sfârșit de aventură poate fi citit în două sensuri. În primul, titlul descrie relația cu volumul Ce am învățat de la Graham Greene, pe care această nouă carte îl continuă de pe o poziție autonomă și îl încheie. Al doilea sens este însă mai important. Cartea lui Andrei Gorzo este o carte de aventuri într-o epocă în care, istoric și intelectual, aventura pare să fi dispărut sau să fi fost discreditată de literatura pliantelor turistice. Gorzo merge pe urmele lui Greene în Panama, Vietnam, Thailanda, știind prea bine că, oricât de devotat, rămâne un aventurier de ocazie. Autenticitatea călătoriilor lui Greene, adevăratul aventurier, s-a risipit în aerul timpului. Mai rămâne însă ceva posibil după sfârșitul aventurii? Și ce anume? În spațiul formalităților asociate cu genul, mai importante decât călătoriile propriu-zise sunt pregătirile și rememorarea, dimensiunea lor imaginară. Aici își dă Gorzo măsura ca scriitor: în felul în care ordonează emoțional și vizual, cu instinct de romancier, întâmplările unor călătorii care se apropie nu o dată de fiasco, dar capătă forma unor hărți pline de comori și de corespondențe. Intensitatea cu care desenează aceste hărți ne atrage în aventură, chiar dacă am citit deja pe copertă cuvântul „sfârșit”. 8. Femei care au condus lumea Autor: Elizabeth Norton Editura: Corint, 2026 Traducere: Alina Popescu „Formulată cu o onestitate analitică pe care rar o găsești în genul acesta de istorie, teza centrală a cărții demonstrează că titlul însuși este «înșelător». Femeile n-au condus niciodată lumea! Au domnit ca excepție într-o ordine structural patriarhală, iar Norton insistă asupra acestei distincții cu o rigoare aproape metodologică. Este o mișcare teoretică importantă, pentru că evită capcana clasică a genului «mari femei ale istoriei», în fapt, acea narațiune liberală, implicit individualistă, conform căreia femeia excepțională «reușește» de una singură într-un sistem pretins neutru din punctul de vedere al sexului. Norton procedează exact invers: prezența fiecărei regine nu reprezintă dovada permeabilității patriarhatului, ci simptomul rezistenței sale structurale. Chiar și așa-numitele «societăți matriliniare» - precum cea din insulele Trobriand, invocată prin prisma propriei formări antropologice a autoarei - transmit statutul pe linie feminină, dar, fără excepție, păstrează autoritatea în mâinile bărbaților. Este o precizie pe care o mare parte din literatura profeministă o pierde pe drum: matrilinearitatea nu trebuie confundată cu matriarhatul, iar vizibilitatea nu înseamnă putere” - Fatma Yilmaz. 9. Marele adevăr ascuns al lumii Autor: David Graeber Editura: Polirom, 2026 Traducere: Ioana Avădănei Simplu spus, marele adevăr ascuns al lumii este că lumea e făcută de noi și că am putea la fel de ușor să o facem și altfel. În acest sens, civilizația euro-americană industrializată este, ca și alte societăți din trecut și din prezent, doar una dintre nenumăratele opțiuni care ne stau la îndemână, afirmă David Graeber. Refuzând tiparele convenționale de gândire, cunoscutul antropolog american a fost unul dintre cei care au îndrăznit să imagineze o nouă înțelegere a trecutului și o viziune eliberatoare asupra viitorului, o ordine socială bazată pe libertatea fundamentală a ființei umane. Critice, incisive, originale și spectaculoase, eseurile sale reunite în acest volum depășesc cu mult domeniul antropologiei, pătrunzând în istorie, economie, artă, sociologie și științe politice și țintind mereu interpretarea actualității într-o lumină nouă.