В подвале Дворца детей в Плоешти дети строят модели самолетов и судов, побеждая на национальных и международных соревнованиях

Într-un atelier din subsolul Palatului Copiilor Ploiești, copii de 10, 15 și 17 ani construiesc de mână avioane și nave în miniatură, învață să le centreze la milimetru și pleacă apoi cu ele la concursuri naționale și internaționale. Tot de aici a pornit și Ariadna Răducanu, campioana europeană la aeromodelism de care Observatorul Prahovean a scris pe larg, după ce aceasta a devenit campioană de juniori. Și nimic din toate acestea nu ar fi posibil fără dedicarea totală a intstructorului Marius Săvulescu, cel care, zi de zi, îi modelează pentru copii și îi susține pentru ca aceștia să-și urmeze pasiunea. Din articol De la începători la loturi naționale La club vin copii și adolescenți de vârste diferite, care încep cu modele simple și trec treptat la clase mai dificile. La o întâlnire recentă erau prezenți elevi de 10, 15 și 17 ani, coordonați de instructorul Marius Săvulescu. Tudor Bărbulescu, unul dintre elevii clubului, a fost campion în 2025 la clasa de începători. Dar anul acesta nu își mai apără trofeul pentru că a trecut deja la o clasă superioară, und e construiește modele mai mari. Un alt elev al clubului, Edy, face parte din lotul național și urma să plece în Macedonia alături de alți colegi, pentru un concurs de semimachete la zbor captiv. Trecerea de la juniori la seniori nu este simplă. Unul dintre elevi povestește că, deși perioada de junior i se apropie de final, la seniori concurența este la un alt nivel, cu sportivi cu multă experiență. Totuși, la unele concursuri, juniorii clubului au reușit să obțină timpi mai buni decât unii seniori. Ce categorii de modele construiesc elevii Clubul acoperă mai multe ramuri ale aeromodelismului, fiecare cu reguli, lansare și tip de model diferite: - Modele ghidate magnetic – orientate pe o direcție cu ajutorul unui magnet. - Modele de zbor liber lansate la cablu – de dimensiuni variate. - Modele cu radiocomandă. - Modele de zbor captiv, controlate prin cabluri. - Semimachete de zbor captiv – modele care trebuie să semene cât mai fidel cu un avion real. Pentru concurs, elevii pregătesc și un dosar documentar despre avionul reprodus: perioada de utilizare, rolul avut și particularitățile tehnice. Modelul are motor și este controlat prin două cabluri de aproximativ 20 de metri, printr-un mecanism de comandă construit chiar de elevi – un triunghi de comandă legat prin tije de partea din față și din spate a modelului, care modifică poziția profundorului la mișcarea mânerului. - Machete statice – nu zboară; contează fidelitatea reproducerii la scară și documentarea. - Categoria de acrobație – la aceste modele contează pilotajul, nu aspectul. Elevii execută loopinguri, zbor pe spate, opturi, pătrate și alte figuri, practic acrobație aviatică la scară redusă. - Categoria de luptă – două modele zboară simultan, fiecare cu o panglică d eaproximativ doi metri prinsă în spate. Scopul este tăierea panglicii adversarului, fiecare tăietură aducând puncte. Citește și: Ariadna Răducanu, o fetița de doar 13 ani din Măgurele, a devenit campioana Europei la un sport „de băieți” - F3L (radiocomandă) – comenzi de direcție, profundor și spoiler (de unde și denumirea RES – rudder, elevator, spoiler). - F3K, planoare DLG (Discus Launch Glider) – modelul are un mic „peg” la capătul unei aripi, ales în funcție de mâna cu care lansează sportivul, iar lansarea seamănă cu aruncarea unui frisbee. La această categorie, cerințele diferă de la rundă la rundă: organizatorii stabilesc taskuri notate cu litere, de exemplu două zboruri de câte două minute și jumătate într-o fereastră de cinci minute, sau cinci zboruri de câte două minute într-o fereastră de zece minute. Dacă un zbor depășește timpul cerut de task, se punctează doar durata stabilită. - Optimist electric – modelul are 30 de secunde de motor, folosit doar pentru urcare, apoi trebuie menținut în aer fără motor. Altitudinea la care este oprit motorul influențează punctajul: un concurent care ține modelul cinci minute în aer după oprirea motorului la 30 de metri poate obține un punctaj mai bun decât unul care a oprit motorul la 50 de metri și a avut același timp de zbor. - F1N (zbor liber de sală) – modele foarte ușoare și mici, din polistiren, lipite cu un adeziv special care se usucă rapid fără să topească materialul (un superglue obișnuit ar topi polistirenul aproape instantaneu). La varianta F1N-150, anvergura este de aproximativ 150 de milimetri, iar modelul poate cântări în jur de cinci grame. Elevii spun că aceste modele minuscule pot fi mai greu de reglat pentru zbor bun decât unul mare, pentru că orice diferență infimă de greutate sau centraj contează. Cum construiesc și reglează elevii modelele Piesele sunt făcute chiar de elevi: unele sunt tăiate manual cu traforajul, găurite și legate prin tije, iar nervurile formează structura de rezistență a aripii. Clubul are acum și un CNC cu laser, care ajută la tăierea precisă a componentelor. Urmează asamblarea, șlefuirea, vopsirea și montarea mecanismelor sau a motorului. Modelele performante folosesc materiale precum fibra de carbon, dar multe dintre modelele clubului sunt construite din lemn. Potrivit elevilor, „un DLG simplu din lemn”, bun pentru antrenament și pentru învățarea lansării și pilotajului, poate porni de la câteva sute d elei. În același timp, un model de concurs realizat integral din carbon poate costa mii de euro, uneori fără electronică inclusă, aceasta trebuind cumpărată separat (servomecanisme, receptor, baterie). Indiferent dacă modelul e construit de la zero sau cumpărat gata făcut, centrajul este esențial. Centrul d egreutate este unul dintre cele mai importante elemente ale unui aeromodel: fiecare model e proiectat pentru un anumit punct de echilibru, dar în construcție poate ieși ușor mai greu în față sau în spate. Elevii verifică centrajul sprijinind modelul în punctele indicate. „Dacă e prea greu în față, coboară cu botul la lansare, dacă e prea greu în spate, ridică excesiv botul și poate cădea”, explică unul dintre ei. La modelele foarte mici de sală nu se folosește plumb, ci cantități mici de plastilină în botul fuselajului, reglate treptat până la echilibru. Regulile stricte de concurs Fiecare categorie de concurs are limite de greutate și de suprafață portantă, verificate la controlul tehnic. La clasa despre care vorbesc elevii, greutatea minimă este de 500 de grame, iar suprafața portantă este între 34 și 36 de decimetri pătrați. Nerespectarea regulamentului FAI poate duce la anularea rezultatului. Și cablul de lansare este reglementat: la modelul A2, lungimea maximă este de 50 de metri, inclusiv când cablul este elastic și se întinde, pentru a evita un avantaj incorect prin urcarea modelului mai sus decât al celorlalți concurenți. La un concurs, fiecare sportiv poate folosi maximum trei modele, numerotate și prezentate arbitrului la începutul rundei împreună cu numărul de identificare. Toate aceste reguli sunt explicate chiar de copii, semn că aceștia își iau foarte în serios treaba pe care o fac la clubul de la Palatul Copiilor. Există o licență națională (indicativ RO) și una internațională FAI, explică ei, iar numerele trebuie să apară pe model, scrise sau ca autocolant, atât pentru identificarea modelului, cât și a proprietarului. Concurenții nu au voie să folosească modelul altcuiva în concurs, chiar dacă îl pot folosi la antrenament. Elevii spun că e foarte important ca fiecare să se antreneze cu propriul model, pentru că două modele aparent identice pot avea reacții ușor diferite. Efortul de pe câmp și competițiile viitoare Aeromodelismul nu înseamnă doar construcție în atelier. Pe câmp, modelul poate ajunge la câțiva kilometri de punctul de lansare, iar concurentul trebuie să alerge sau să meargă după el, să-l recupereze și să se întoarcă rapid pentru runda următoare. Întârzierea înseamnă pierderea rundei și, uneori, a concursului. Mulți dintre elevi continuă acest sport d eșapte sau opt ani, atrași atât de construcție, cât și de partea de concurs, unde trebuie să înțeleagă comportamentul aerului, să regleze modelul și să reacționeze rapid. Vin la club și în vacanța d evară, atât din plăcere, cât și pentru pregătirea competițiilor. Deși luna iulie, în plină vacanță, copiii erau prezenți la atelier. De ce? Deoarece, așa cum au povesit, aveau mult de muncă. Urma în scurtă vreme o deplasare în Macedonia, un concurs de semimachete la zbor captiv, o competiție în Polonia (20–23 august), o etapă în Slovacia (29–31 august) și o competiție în Bulgaria, în toamnă. Și nu voiau să piardă timpul… Și navomodelism, nu doar aeromodele Clubul palatului Copiilor din Ploiești nu se limitează la aeromodele. Elevii construiesc și navomodele, deși această ramură este mai puțin populară la Ploiești. Cu câțiva ani în urmă, clubul a participat la concursul „Toate pânzele sus”, organizat la Constanța, obținând locul al II-lea la o categorie și locul al III-lea la proba de poligon. Principiul de construcție este asemănător cu cel al aeromodelelor: unele piese vin sub formă de kit, dar asamblarea, vopsirea și montarea motorului sunt realizate de elevi, care transformă o cutie de piese într-un model complet funcțional. O tradiție care produce campioni Diversitatea categoriilor și rigoarea regulamentelor explică, în bună măsură, și performanțele care ies din acest club. Tot de aici provine Ariadna Răducanu, sportiva de 13 ani din Măgurele devenită campioană europeană la aeromodelism (proba F1E, zbor liber, individual feminin) la campionatul de la Rupea, și care primite să-și continue visul de a participa în continuare la competiții și de urca pe cele mai înalte trepte ale podumurilor de concurs.